Maia Sandu în vizită oficială în Republica Italiană

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, întreprinde astăzi o vizită de lucru în Republica Italiană.

Potrivit site-ului președenției, Maia Sandu a avut de dimineață o întrevedere cu Președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, la invitația omologului său.

„Vizita la Roma a început cu o discuție foarte bună cu Președintele Republicii Italiene, domnul Sergio Mattarella. Am vorbit despre stadiul actual al cooperării bilaterale, despre prietenia care leagă țările noastre și mi-am exprimat determinarea de a dezvolta în continuare relații bune de parteneriat cu Italia”, a spus Președintele Maia Sandu.

Maia Sandu în Republica Italiană

Oficialii au făcut un schimb de păreri despre situația politică din Republica Moldova în perioadă electorală curentă, șefa statului accentuând că prioritatea noastră este ca scrutinul să fie unul liber și corect.

„În ceea ce privește pandemia Covid-19, am menționat că mizăm pe deschiderea autorităților italiene în sensul simplificării condițiilor de călătorie a cetățenilor noștri în Italia, inclusiv în baza unui certificat recunoscut de statele membre ale UE.

De asemenea, am abordat subiectele de pe agenda regională și europeană, menționând că mizăm pe susținerea Italiei la Bruxelles.

În special, avem nevoie de sprijin în atingerea obiectivelor stipulate în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană și în consolidarea Parteneriatului Estic”, a menționat doamna Maia Sandu.

Un subiect important al discuției dintre cei doi șefi de stat a vizat comunitățile de moldoveni din Italia, problemele cu care se confruntă diaspora și felul în care aceasta poate contribui la buna cooperare dintre țările noastre.

În context, Președintele Maia Sandu a mulțumit pentru efortul partenerilor italieni de a finaliza negocierea unui document așteptat de mulți concetățeni de-ai noștri – Acordul în domeniul securității sociale între Republica Moldova și Republica Italiană – și de a pregăti semnarea lui cu ocazia vizitei sale la Roma.

La rândul său, Președintele Sergio Mattarella a dat asigurări că Italia va rămâne un susținător activ al Republicii Moldova. La final, părțile au  convenit să mențină un dialog dinamic, prilej cu care Președintele Maia Sandu l-a invitat pe omologul său italian să viziteze țara noastră.

Galerie Foto:

Accesați mai multe articole despre vizita oficială a Președentei Republicii Moldova în Italia:

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Totodată, ne puteți urmări și pe canalele noastre de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns