Mai mulți operatorii de transport au fost sancționați de ANTA pe parcursul săptămânii trecute

În perioada 17–22 august curent, în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu inspectorii Agenției s-au axat pe controlul respectării legislației naționale în domeniul transporturilor de către operatorii de transport rutier rezidenți și cei străini, implicați în operațiuni de transport rutier de persoane și mărfuri în trafic național și internațional.



Astfel, în cadrul acțiunilor de control:

  • 15 conducători auto, respectiv și operatori de transport rutier, au fost sancționați pentru lipsa la bordul unității de transport a actelor permisive și/sau documentelor specifice tipului de transport efectuat, fiind aplicate amenzi persoanelor fizice de la 3000 lei la 4500 lei și persoanelor juridice de la 10000 lei la 12000 lei.
  • 6 conducători auto, precum și operatori de transport rutier, care s-au ales cu amenzi de la 3000 lei la 4500 lei aplicate persoanelor fizice și de la 12000 lei la 15000 lei aplicate persoanelor juridice au fost sancționați pentru nerespectarea restricțiilor impuse referitor la regimul termic.
  • 3 conducători auto s-au ales cu amenzi de 10000 lei, prevăzute de art.197 alin. (1) din Codul Contravențional, pentru încălcarea normelor de efectuare a transportului rutier de persoane cu aplicarea măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare pe un termen de 6 luni, conform prevederilor art.4391 al Codului Contravențional.
  • 8 procese verbale cu privire la contravenție, pentru încălcarea regimului de autorizare și nerespectarea obligațiunilor prevăzute de Codul Transporturilor Rutiere cu aplicarea amenzilor în mărime de 2000 u.c. în urma a 10 controale planificate/inopinate la sediile operatorilor de transport rutier.

Galerie Foto:

Dacă vă place cea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



Fii primul care comentează

Lasă un răspuns