Ministerul Educației și Cercetării anunță desemnarea învingătorilor celei de-a opta ediții a Concursului Republican „Limba noastră-i o comoară”, un eveniment cu tradiție, dedicat promovării limbii române ca element esențial al identității naționale și evidențierii rolului său în diversitatea culturală europeană.
În acest an, concursul a adunat 89 de dosare din partea participanților provenind din instituțiile de învățământ general și profesional-tehnic.
Dintre acestea, 27 de dosare au fost depuse de elevi din învățământul primar, 34 din învățământul gimnazial și 28 din învățământul liceal.
Comisia de concurs a fost formată din cadre didactice din învățământul universitar și general, reprezentanți ai autorităților publice locale de specialitate și persoane din sfera artistică, asigurându-se respectarea diversității etnice, de gen și de vârstă.
Cei 12 câștigători vor beneficia de următoarele premii financiare:
- Premiul mare – 4000 de lei;
- Premiul I – 3000 de lei (3 premii, câte unul pentru fiecare treaptă de școlarizare);
- Premiul II – 2000 de lei (3 premii, câte unul pentru fiecare treaptă de școlarizare);
- Premiul III – 1000 de lei (3 premii, câte unul pentru fiecare treaptă de școlarizare).
De asemenea, Ministerul Educației și Cercetării a acordat două mențiuni, fiecare în valoare de 500 de lei, iar Biblioteca Națională a oferit un premiu pentru Premiul Mare și câte 3 premii speciale pentru fiecare treaptă de școlarizare.
În plus, Editura PRUT INTERNAȚIONAL și Editura ARC au donat cărți pentru toți participanții la concurs.
Premiile pentru profesorii-mentori vor avea aceeași valoare ca și pentru elevii premianți.
Ministerul Educației și Cercetării transmite sincere felicitări tuturor laureaților Concursului Republican „Limba noastră-i o comoară”, ediția a VIII-a, 2024.
Lista instituțiilor de învățământ din raioanele regiunii Ungheni laureate a celei de-a opta ediții a Concursului Republican „Limba noastră-i o comoară”:
Raionul Ungheni
(Grupuri de elevi)
- Nivelul I – IP Școala Primară „Spiridon Vanghelie”, mun. Ungheni, locul II (285 pct) – „Prin limbă afirmăm, Prin cuvinte ne unim”;
- Nivelul II – IP Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, mun. Ungheni, locul I (278 pct) – „Estuar literar”;
- Nivelul III – IP Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, mun. Ungheni, locul II (284 pct) – „Constelații de cuvinte”.
(Profesori-mentori)
- Nivelul I – IP Școala Primară „Spiridon Vanghelie”, mun. Ungheni, locul II – „Prin limbă afirmăm, Prin cuvinte ne unim” (Mihailă Silvia, Țurcanu Olesea, Bunciuc Cătălina, Poia Eugenia, Blîndu Veronica).
- Nivelul II – IP Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, mun. Ungheni, locul I – „Estuar literar” (Cristina Canișcev, Lionora Filipovici);
- Nivelul III – IP Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, mun. Ungheni, locul II – „Constelații de cuvinte” (Cristina Canișcev).
Raionul Fălești
(Grupuri de elevi)
- Nivelul I – IP Gimnaziul „Dimitrie Cantemir”, satul Pârlița, locul II (281 pct) – „Româna ne unește, Europa ne-nflorește”
(Profesori-mentori)
- Nivelul I – IP Gimnaziul „Dimitrie Cantemir”, satul Pârlița, locul II „Româna ne unește, Europa ne-nflorește” (Ionela Tartus)
Raionul Nisporeni
(Grupuri de elevi)
- Nivelul III – IP Liceul Teoretic „Prometeu”, satul Grozești, mențiune (256 pct) – „Doina verbului”.
(Profesori-mentori)
- Nivelul III – IP Liceul Teoretic „Prometeu”, satul Grozești, mențiune – „Doina verbului” (Silvia Crîșmaru).
Lista integrală a învingătorilor celei de-a opta ediții a Concursului Republican „Limba noastră-i o comoară”:
Lista integrală a învingăto… by News Ungheni
Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patron pe PATREON
Totodată, ne puteți urmări și pe Telegram, YouTube, Instagram și TikTok.
Dar, nu uitați și de un like pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.