MAEIE informează despre procedura de achitare a primei de asigurare obligatorie de asistență medicală la repatrierea în țară

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene aduce la cunoștință că, prin Dispoziția nr. 13 a Comisiei pentru Situații Excepționale din 3.04.2020, a fost aprobată procedura de achitare a primei de asigurare obligatorie de asistență medicală la repatrierea în Republica Moldova.



Astfel, persoanele care traversează frontiera de stat pe cale terestră și aeriană pe sensul de intrare în Republica Moldova, vor completa și semna, în mod obligatoriu, Declarația pe propria răspundere privind obligația achitării primei de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru anul 2020 (modelul Declarației se conține în Anexa nr. 2 la Dispoziția CSE nr.10 din 31.03.2020).

Aprobarea procedurii vine să asigure mai multă claritate în procesul de asigurare obligatorie de asistență medicală la repatrierea în Republica Moldova și exclude abordarea diferențiată față de cetățenii care vin în țară, fie pe cale aeriană, fie pe cale terestră.

De altfel, subiectul achitării primei de asigurare obligatorie de asistență medicală a fost expus și cu ocazia briefingului de presă recent al ministrului de externe Oleg Țulea, pe 3.04.2020.

MAEIE informează și cu această ocazie despre  organizarea zborurilor charter de repatriere în perioada 6 – 19 aprilie 2020 (graficul curselor aeriene a fost anunțat în comunicatul de presă al MAEIE din 2 aprilie 2020).

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova reiterează că, începând cu 29.03.2020, cetățenii pot să se înscrie pe listele de așteptare pentru cursele aeriene de repatriere accesând link-ul corespunzător pentru fiecare stat pe paginile internet ale misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova. Informații suplimentare pot fi găsite AICI.



Totodată, vă reamintim că prioritate la includerea pe listele de pasageri vor avea cetățenii din următoarele categorii: studenții, persoanele aflate la tratament medical, cetățenii aflați în dificultate.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns