Locuitorii din orașul Călărași vor beneficia de servicii mai calitative în domeniul alimentării cu apă și sanitației

Întreprinderea Municipală Direcția de Producție „Gospodăria Comunal-Locativă” din orașul Călărași a fost dotată cu un generator GPT80 și un compactor HONDA GX160, necesar în procesul de prestare a serviciului de apă și canalizare pentru locuitorii orașului Călărași.




Utilajele au fost donate în cadrul proiectului moldo-slovac „Sprijin în dezvoltarea gestionării apelor reziduale în Regiunea Centrală a Moldovei – o mai bună gestionare a apelor uzate pas cu pas”, implementat în parteneriat cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Senec-Pezinok, Slovacia.

Proiectul slovac prevede dotarea cu echipament de lucru, în sumă de 1330 euro per unitate, pentru 12 Întreprinderi Municipale de gestionare a apelor din Regiunea Centru.

Echipamentele au fost procurate în urma cercetării necesităților pentru fiecare întreprindere individual.

În cadrul acestui program, în luna septembrie 2019, un grup de reprezentanți ai întreprinderilor municipale de gestionare a apelor și primăriilor din zona de centru a Republicii Moldova au efectuat o vizită de lucru în Slovacia, activitate menită să sporească capacitățile operatorilor de servicii de gestionare a apelor în Regiunea Centru.

De asemenea, în cadrul proiectului au loc lucrări de montare a rețelei de canalizare în orașul Strășeni, pe o lungime de 3,2 km.

Proiectul este finanțat de Programul Oficial de Asistență pentru Dezvoltare al Republicii Slovace (SlovakAid).

Buget total constituie 221390 de euro, dintre care 199251 de euro – grant și 22139 de euro – cofinanțarea partenerului slovac.

sursa: ADR Centru

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



Fii primul care comentează

Lasă un răspuns