La Ungheni au fost majorate tarifele pentru serviciile de salubrizare

Consiliul Municipal Ungheni a aprobat, la ședința extraordinară din 29 octombrie, o decizie, prin care se aprobă, începând cu data de 1 ianuarie 2022, noi tarife pentru prestarea serviciilor de salubrizare.

În rândurile ce urmează, Primăria municipiului Ungheni oferă un răspuns la cele mai frecvente întrebări la subiectul respectiv.

De ce a fost nevoie de o asemenea decizie?

Din strat, trebuie de menționat, că până la sfârșitul anului curent, sunt valabile tarifele vechi pentru evacuarea gunoiului menajer. Începând cu 1 ianuarie 2022, vor intra în vigoare noile  tarife.

Primăria municipiului Ungheni reamintește că tarifele pentru evacuarea gunoiului nu au fost modificate din anul 2011. Adică, timp de zece ani, s-a plătit același preț, deși au crescut costurile și la piesele de schimb, și la carburanți, și la multe altele.

Care e motivul că, pe parcursul celor zece ani, nu s-a făcut niciodată nici o ajustare a tarifului și se face anume acum?

Primăria municipiului Ungheni s-a adresat de nenumărate ori la Agenția de Mediu pentru a îi consulta în calcularea corectă a tarifelor pentru evacuarea deșeurilor.

Timp de aproape zece ani, nu a fost elaborată o metodologie clară pentru calculele respective. Doar în anul curent, grație unui proiect, au fost angajați experți, pentru a identifica formula unică de calculare a tarifului pentru evacuarea deșeurilor menajere.

A fost elaborat și un studiu de fezabilitate pentru Întreprinderea municipală „AVE Ungheni”.

Drept urmare, au fost efectuate calculele exacte și tariful pentru evacuarea gunoiului.

Până în prezent, conform tarifului aprobat în 2011, pentru evacuarea deșeurilor menajere de la bloc se plătea lunar 10 lei per persoană. Tariful calculat de experți ar fi trebuit să fie, la momentul de față, de 18 lei lunar pentru persoană.

În cazul caselor la sol, situația e și mai complicată, pentru că cheltuielile de evacuare a gunoiului sunt mai mari, luând în calcul faptul că gospodăriile sunt situate pe o distanță mai mare.

Dacă, în anul 2011, tariful a fost stabilit de 32 de lei de gospodărie, experții au calculat acum un tarif de 56 de lei pentru gospodărie.

Pentru persoanele juridice, tariful a fost, începând cu anul 2011, de 90 de lei pentru 1 metru cub. Noul tarif propus de experți e de 202 lei.

Sunt tarife destul de mari și, respectiv, diferența dintre vechile tarife și cele propuse de experți este substanțială. Considerați că oamenii vor fi în stare să le plătească?

Într-adevăr, diferența e mare. Anume din acest motiv, consilierii municipali au propus o variantă de mijloc: ca tarifele pentru serviciile de salubrizare să fie ajustate pe etape.

Astfel, pentru prima etapă, tariful lunar pentru evacuarea deșeurilor menajere de la bloc nu va fi de 18 lei pentru o persoană, așa cum au propus experții, ci de 14 lei.

Pentru gospodării nu va fi 56 de lei, ci de 44 lei.

Tariful pentru evacuarea deșeurilor menajere solide de la persoanele juridice nu va fi de 202 lei pentru 1 metru cub, ci de 180 de lei. 

Cu toate acestea, pentru o parte din populație și aceste tarife sunt mari.

Noile tarife sunt mai mici decât cele care ar fi trebuit să fie, conform experților. S-a propus ajustarea acestora pe etape anume pentru a nu crește mult povara financiară pe persoanele fizice, pe agenții economici, pe alte persoane juridice.

Prin decizia Consiliului Municipal, au fost stabilite și anumite facilități pentru pensionari și persoanele cu gradul I de dizabilitate.

Astfel, familiile în care cel puțin un membru este pensionar de vârstă sau invalid de gradul I, inclusiv invalid de gr. I din copilărie, vor plăti pentru evacuarea deșeurilor menajere de la casele de la sol cu 5 lei mai puțin.

Adică, nu 44 de lei, ci 39. Diferența de 5 lei va fi achitată de Primăria municipiului Ungheni.  

Ce s-ar fi întâmplat dacă rămâneam la tarifele vechi? Or, întreprinderea s-a descurcat până acum și, probabil, ar fi putut să se descurce și în continuare.

Dacă nu ar fi fost aprobate noi tarife, ajustate, exista riscul real ca întreprinderea AVE Ungheni să-și oprească activitatea, iar orașul să rămână cu gunoiul neevacuat.

Deja există aici o lipsă acută de cadre și, în mod special, de igieniști, de șoferi, de mecanici, care refuză să mai lucreze cu salariile pe care le primesc. Sunt foarte mici și nu au fost modificate de ani buni.

Primăria a depus în permanență eforturi pentru a atrage investiții externe prin elaborarea și realizarea unor proiecte. Astfel, s-a reușit achiziționarea de utilaje, de autospeciale, de containere.

Totuși, nu este suficient.

Lucrul pe aceste autospeciale este foarte greu și, pentru ca serviciul respectiv să fie bine pus la punct, e nevoie ca salariile să fie achitate la timp, ele trebuie să fie pe măsura lucrului făcut. În caz contrar, nu vom avea oameni care vor accepta să lucreze.

De notat că întreprinderea e la autogestiune și, după decizia recentă de ajustare a tarifelor, avem speranța că ÎM AVE Ungheni va putea activa în continuare.

La momentul de față, este una dintre cele mai bune întreprinderi de acest gen din Republica Moldova.

N-o spunem doar noi. O spun și cei din administrația centrală, și colegi din alte primării.

Ar fi fost păcat ca o istorie frumoasă de succes să se finalizeze, iar orașul să rămână plin de gunoi.

sursa: Primăria municipiului Ungheni

Decizia CM Ungheni nr. 6/19… by News Ungheni

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Totodată, ne puteți urmări și pe canalele noastre de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Faci un comentariu sau dai un răspuns?