La Iași se anunță un nou protest întru susținerea construcției Autostrăzii Unirii / Ungheni – Iași – Târgu Mureș

Moldovenii din diasporă au invitat membrii asociațiilor care luptă pentru Autostrada A8 să vină pe 10 august la un  miting în susținerea construcției Autostrăzii Unirii / Ungheni – Iași – Târgu Mureș, care trebuie să ajungă până la Ungheni, transmite TV8 cu referire la Ziarul de Iași



Cătălin Urtoi, unul din liderii mișcării pentru construcția drumului, a anunțat că pe 10 august se va bloca simbolic drumul E85, timp de 15 minute.

Potrivit acestuia, autostrada A8 ar trebui să fie declarată de Guvern obiectiv strategic de interes național, pentru că ar permite dezvoltarea întregii Moldove, prin legarea economică a județelor din această regiune cu cele din Europa.

„Din păcate, singura măsură pe care o mai pot lua oamenii de rând este blocarea drumurilor!

După 13 ani de promisiuni, minciună, indolență și corupție, la cel mai înalt nivel politic, subiectul autostrazii A8 a devenit unul foarte sensibil și suntem obligați să reacționăm.

Coloana care se va deplasa spre București în ziua de 10 August 2019 va bloca simbolic drumul E85, timp de 15 minute, în mai multe locații, pentru a atrage atenția autorităților că nu mai acceptăm niciun compromis!

Din Iași se va pleca la ora 8.00, din piața Unirii, iar pe traseu ne vom intersecta și cu alte coloane”, a declarat Urtoi

Deși autoritățile române vorbesc de mai mulți ani despre construcția autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni, o nouă inițiativă a Guvernului de la  București arată că acest proiect ar putea fi amânat.



Autoritățile române caută un partener privat care să investească în construcția autostrăzii, dar numai până la limita judeţului Iaşi, fără tronsonul ce ar face legătura cu municipiul Ungheni și fără renovarea podului peste Prut.

sursa: TV8

3 trackback-uri / pingback-uri

  1. Epopea Podului peste Prut de la Ungheni: Guvernul a aprobat semnarea Acordului cu România privind construcția noului pod - Știri din regiunea Ungheni
  2. Poduri noi peste râul Prut - Știri din regiunea Ungheni
  3. Lucrările la Autostrada A8 / Unirii încep în februarie 2024 pe sectorul Leghin – Moțca - Știri din regiunea Ungheni

Lasă un răspuns