Izolatorul de detenție provizorie al IP Ungheni a fost renovat și modernizat după standardele internaționale

Izolatorul de detenție provizorie din cadrul Inspectoratului de Poliție Ungheni a fost renovat și modernizat după standardele internaționale în materia respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei aflate în detenție provizorie. Despre acest lucru, informează pe pagina sa de facebook, Gheorghe Cavcaliuc, Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției.



Sursa comunică despre faptul că lucrările de renovare și modernizare a Izolatorului de detenție provizorie din cadrul Inspectoratului de poliție Ungheni au începute la mijlocul anului 2018.

Șeful-adjunct al IGP a mai precizat că:

Modernizările și renovările făcute în izolator au drept rezultat dotarea acestuia cu sisteme de monitorizare video, sisteme de comunicare internă cu celula, sisteme de radioficare, de securitate antiincendiară, sisteme de protecție de valori umane, dar și alte condiții, inclusiv ce țin de igiena personală, care vor asigura detențiile persoanelor, cu respectarea strictă a drepturilor acestora.

Pentru Poliția Republicii Moldova este importantă tratarea corespunzătoare, conform reglementărilor internaționale, a persoanelor aflate în detenție provizorie. Acum putem confirma cu certitudine că persoanele care se află sub supravegherea Poliției Naționale vor beneficia de condiții decente de detenție”.

Acest proiect a fost realizat în conformitate cu Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2016 – 2018, Strategia de dezvoltare a Poliției pentru anii 2016 – 2020, precum și Strategia Națională de Ordine și Securitate Publică pentru anii 2017 – 2020.

Totodată, aceastea constituie și un angajament al Guvernului în raport cu partenerii externi: Comisia Europeană, Comitetul European pentru prevenirea torturii, subcomitetul ONU pentru prevenirea torturii.



Galerie Foto:



Fii primul care comentează

Lasă un răspuns