Încă 2 muniții neexplodate din cel de-al Doilea Război Mondial depistate în municipiul și raionul Ungheni

La interval de 4 zile, în municipiul și raionul Ungheni au fost depistate și dezamorsate 2 muniții neexplodate din perioada celei de-a doua conflagrație mondială, transmite publicația periodică Unghiul.

Sursa transmite că potrivit lui Petru Prepeliță, ofiţer superior al serviciului prevenţie din cadrul Direcției Situații Excepționale, în luna octombrie pe teritoriul raionului Ungheni au fost depistate 2 muniţii neexplodate.



În ambele cazuri nimeni nu a avut de suferit.

Conform aceleași surse, primul caz a fost înregistrat pe strada Burebista nr. 19 din cartierul Dănuțeni al municipiul Ungheni, unde la 24 octombrie.

Muniţia din timpul celui de al II-lea război mondial de tipul submuniţie de calibru 36 mm a fost depistată de un locuitor în timpul lucrărilor în grădină.

În aceeaşi zi muniţia a fost dezamorsată de către echipa de genişti a Ministerului Apărării a Republicii Moldova.

A doua descoperire a fost în satul Romanovca pe data de 27 octombrie. Pe un câmp din localitate a fost depistată de către o persoană o muniţie din timpul celui de al II-lea război mondial de tipul proiectil de artilerie 76 mm.

Ca și în primul caz muniţia a fost dezamorsată de către echipa de genişti al Ministerului Apărării.

În acest context, amintim că de la începutul anului 2019, în raionul Ungheni au fost depistate cca 13 muniții neexplodate, rămase urmare a celui de-al Doilea Război Mondial.

Unul din ultimele cazuri a avut loc în Condrătești atunci când un locuitor a observat pe un drum local un proiectil de artilerie cu diametrul de 152 mm

Potrivit geniștilor, practic toate muniţiile depistate se aflau în pământ încă de pe timpul celui de al Doilea Război Mondial și doar două procente din obiectele explozive au rămas după războiul de pe Nistru din 1992.

Geniştii au împărţit harta Moldovei în câteva zone de risc.

  • Risc sporit – raionele Orhei, Căuşeni, Ştefan Vodă şi Ungheni;
  • Risc mediu, partea de centru a Republicii Moldova – Chişinău, Străşeni, Hânceşti, Ialoveni.

În cazul depistării accidentale a unui obiect explozibil: fie grenadă, fie bombă de aruncător sau alte muniţii, recomandarea geniştilor este pe cât de simplă, pe atât de insistentă – nu trebuie deloc atinse și este necesar apelarea de urgenţă la 112.



În primele 7 luni ale anului 2019, geniştii Armatei Naţionale au executat 139 de misiuni de deminare şi au nimicit peste 6 900 de obiecte explozive.

Vedeți mai multe articole publicate pe NEWS.UNGHENI.ORG pe acest subiect:

Potrivit geniștilor, practic toate munițiile depistate se aflau în pământ încă de pe timpul celui de al Doilea Război Mondial și doar două procente din obiectele explozive au rămas după războiul de pe Nistru din 1992.

Geniştii au împărţit harta Moldovei în câteva zone de risc.

  • Risc sporit – raionele Orhei, Căuşeni, Ştefan Vodă şi Ungheni;
  • Risc mediu, partea de centru a Republicii Moldova – Chişinău, Străşeni, Hânceşti, Ialoveni.

În cazul depistării accidentale a unui obiect explozibil: fie grenadă, fie bombă de aruncător sau alte muniţii, recomandarea geniştilor este pe cât de simplă, pe atât de insistentă – nu trebuie deloc atinse și este necesar apelarea de urgenţă la 112.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagramși Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG



6 trackback-uri / pingback-uri

  1. O muniție din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost detonată la Sculeni - Știri din regiunea Ungheni
  2. Trei mine din perioada celui de-al Doilea război Mondial identificate pe malul râului Prut - Știri din regiunea Ungheni
  3. Proiectile din cel de-al Doilea război mondial descoperite în Pârlița și în sectorul Ungheni Deal - Știri din regiunea Ungheni
  4. O bombă de aviație de 500 de kilograme din perioada celui de-al Doilea Război Mondial a fost descoperită într-o gospodărie din Coșnița - Știri din regiunea Ungheni
  5. [Deminări] Geniștii au lichidat peste 900 de obiecte explozive și 13 031 de cartușe în 2023 - Știri din regiunea Ungheni
  6. [Deminări] Geniștii au lichidat peste 18 obiecte explozive în februarie 2024 - Știri din regiunea Ungheni

Lasă un răspuns