În satul Nișcani din Călărași a fost amenajat un spațiu modern pentru odihnă și agrement

Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală informează că în centrul satului Nișcani din raionul Călărași a fost construită o Estradă de vară și amenajat terenul adiacent.

Zona de agrement a fost dotată cu echipamente inclusiv sportive, realizată în cadrul Programului național „Satul European”, ediția I.

Totodată, a fost construit un stadion cu terenuri de volei, baschet, handbal și fitness.

De asemenea, a fost amenajat un teren de joacă pentru copii.

De această infrastructură renovată beneficiază acum cei aproximativ 1 900 de locuitori din Nișcani, precum și locuitorii a patru sate din vecinătate: Păulești, Răciula, Frumoasa și Parcani.

Potrivit primarului Petru Sorici, Estrada de vară va fi folosită ca loc de desfășurare a tuturor activităților cultural-artistice, în condițiile în care satul nu are casă de cultură.

Totodată, aici urmează să se desfășoare concursuri și festivaluri raionale, precum și târguri ale meșterilor populari din regiune.

„Această zonă nou construită aduce un suflu proaspăt localității și conferă un aspect autentic european. Mă bucur să văd seara, inclusiv în zilele de odihnă copii cu părinții lor, cupluri tinere și chiar vârstnici care se plimbă, joacă baschet, volei, handbal, sau fac exerciții la aparate.

Acest lucru îmi dă speranța că satul va rămâne viu și populat în continuare.

Programul național „Satul European” reprezintă o a doua șansă pentru satele Moldovei, de a rămâne fiabile cu perspective sigure de dezvoltare, iar pentru acest sprijin financiar aducem mulțumiri Guvernului și, desigur, președintei țării, Maia Sandu, pentru inițiativa ei de a implementa astfel de proiecte mult așteptate de comunități”

Petru Sorici. Primarul satului Nișcani

Valoarea totală a proiectului din Nișcani se ridică la cca 2.985 milioane MDL

Banii au fost alocați de Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.

Cu o contribuție, la acest proiect, de 27 mii MDL a venit și comunitatea.

Până în prezent, prin Programul Național „Satul European”, ediția I, au fost finalizate 416 proiecte din cele 496 proiecte aprobate.

Vedeți și:

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patron pe PATREON
Totodată, ne puteți urmări și pe TelegramYouTubeInstagram și TikTok.
Dar, nu uitați și de un like pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns