În Năpădeni a fost inaugurat și sfințit un monument dedicat victimelor represiunilor staliniste

În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, locuitorii dintre Prut și Nistru, de la Cernăuți la Dunăre, au cunoscut infernul.

În Zona Culei din raionul Ungheni, încă mai sângerează rănile provocate de regimul de ocupație stalinist și comunist.

Oamenii și autoritățile locale țin minte bine și acum ororile ocupanților sovietici asupra baștinașilor, care nu i-a invitat în zona să s-au opus până prin ’54.

Drept dovadă al acestui lucru este și faptul că astăzi, 6 iulie, în ziua de Doliu național și comemorare a victimelor represiunii sovietice, în satul Năpădeni a fost inaugurat un memorial de cinstire și comemorare a victimelor acelui regim de ocupație.

Din această localitate bolșeviicii comuniști au ridicat în nopțile de 12 și 13 iunie 1941, și, 5 și 6 iulie 1949, 98 de oameni (cercetările continuă) și transportați în „bou-vagoane” sigilate în Siberiile veșnic înghețate și-n stepele cumplit însetate ale Kazahstanului…

Vasile șoimaru

Din cele 98 de persoane deportate, 44 purtau numele POPA, adică din Neamul Popeștilor din Năpădeni … Patru din cei 98 au făcut parte din Armata Neagră, dar toți 91 erau buni gospodari ai satului și niciunul nu și-a pătat numele de răzeș și bun gospodar nici în Siberia sau Kazahstan, sau după revenirea acasă…

Pe lângă ceremonia de inaugurare, autoritățile locale și fețele bisericești au sfințit monumentului dedicat victimelor represiunilor staliniste din anii 1940 – 1949.

Potrivit unui comunicat al Bibliotecii Publice Năpădeni, memorialul a fost inaugurat datorită aportului cetățeanului Popa Gheorghe, a rudelor victimelor și a suportului administației publice locale.

Mulțumim domnului Gheorghe Popa și rudelor victimelor pentru aportul adus față de cei care au avut de suferit în urma deportărilor în Siberia.

La eveniment au participat mai mulți locuitori, victime al regimului de ocupație soviet dar și istoricul Vasile Șoimaru, originar din satul vecin – Cornova.

Galerie Foto:

Amintim că la 6 iulie 1949 a avut loc unul din cel mai mare val al deportărilor staliniste organizate în spațiul dintre Prut și Nistru.

Începând cu ora 02:00 dimineața și până la ora 20:00 seara a zilei de 7 iulie a avut loc operațiunea denumită conspirativ „IUG”.

După cele două războaie mondiale şi foametea din anii 1946-1947, deportarea din vara acelui an a avut cele mai tragice consecințe asupra poporului român cât și al altor etnii ce locuiau în pace pe aceste meleaguri.

11.293 de familii cu un număr total de 35.050 de persoane au fost deportate în Siberia, Extremul Orient şi Kazahstan.

Vedeți și:

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Pentru a ne putea urmări și pe alte canale, Vă invităm să vă alăturați pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG

2 trackback-uri / pingback-uri

  1. Speakerul și membrii Guvernului au participat la evenimentul de comemorare a 73 de ani de la cel de-al doilea val de deportări staliniste - Știri din regiunea Ungheni
  2. În Grozasca va fi instalat un monument în memoria victimelor regimului comunist - Știri din regiunea Ungheni

Lasă un răspuns