În Milești a fost lansat primul sistem fotovoltaic de pompare a apei potabile

Primul sistem pentru pomparea apei potabile, care funcționează pe baza energiei solare din Republica Moldova, se află în satul Milești din raionul Nisporeni. Instalația realizată cu suportul banilor europeni a fost inaugurată astăzi.



Potrivit autorităților, aceasta este economă și funcționează cu ajutorul panourilor fotovoltaice, comunică Canal 2 Nisporeni.

Coordonatorii proiectului declară că sistemul este avantajos și economisitor, întrucât va funcționa numai pe baza energiei solare. Astfel, în perioada caldă vor fi pompate zilnic cel puțin 80 de metri cubi de apă, iar în  timpul celei reci – minim 30 de metri cubi de apă.

Lucrul care îl lansăm azi este prima stație de pompare cu energia solară sau fotovoltaică pentru un sistem public de aprovizionare cu apă. Sunt și alte stații fotovoltaice în Republică, dar este prima dată când se face o stație de pompare care funcționează doar cu energia solară.  Sunt patru zone de presiune în sat, sunt patru izvoare și patru rezervoare,” a declarat coordonatorul proiectului APASAN, Jonathan Hecke.

Lucrările de construcție au fost făcute cu suportul financiar al Agențiilor de Cooperare din Elveția și Austria.

Pe parcursul acestor ani, agenția a susținut și a contribuit la faptul ca zeci de mii de locuitori ai Republicii Moldova să aibă acces la apă curată, pură și potabilă,” a declarat directorul Agenției Austriece pentru Dezvoltare, Martin Ledolter.

Costul total al sistemului constituie aproape 1,5 milioane de lei.



sursa: Canal 2 Nisporeni

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns