IGPF a identificat un cetățean care și-a „perfectat” încă un „act de rezervă”

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră informează că un conațional își achiziționase un certificat de înmatriculare falsificat. La trecerea frontierei a încercat să-l ascundă, însă a fost depistat de polițiștii de frontieră.

Incidentul a fost înregistrat astăzi, 25 martie curent, în jurul orei 12:30, la ieșirea din Republica Moldova.

În punctul de trecere a frontierei Cahul, pentru efectuarea controlului de frontieră s-a prezentat un cetățean moldovean de 61 de ani, cu dublă cetățenie (MD/BG).

Acesta  se afla la volanul unui autoturism de model Mercedes Viano, înmatriculat în Moldova. A declarat polițiștilor de frontieră că pleacă în Turcia.

Însă la existența unor informații, parvenite de la ofițerul de investigație al SPF Cahul, bărbatul a fost supus unui control mai amănunțit, inclusiv mijlocul de transport și bagajul acestuia.

Ca urmare a controlului efectuat, în geanta de mână a șoferului, polițiștii de frontieră au descoperit „încă” un certificat de înmatriculare moldovenesc. Fiind verificat cu tehnica specială, s-a stabilit că prezintă indici de falsificare.

Actul sus menționat era imprimat cu datele de identitate ale conducătorului auto, însă eliberat pentru un alt mijloc de transport.

Fiind audiat, bărbatul  a comunicat că mijlocul de transport la care polițiștii de frontieră au depistat actul falsificat l-ar deține în posesie legală, având toate actele în regulă.

Din spusele acestuia, certificatul de înmatriculare l-ar fi perfectat în mai 2020, contra sumei de 50 de euro, pentru a avea de schimb în cazul vreunei încălcări a circulației rutiere. Deși a asigurat că nu a folosit acest document.

Conform procedurilor legale, documentul a fost ridicat și urmează a fi supus expertizei.

În continuare, polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind deținerea și folosirea actelor oficiale false, art.361 al.(1), CP a RM.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe Telegram,  YouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns