Hartă online // Lista celor 150 de secții de votare din străinătate pentru alegerile din 11 iulie 2021

Un tânăr a creat o hartă cu toate cele 150 de secții de votare care vor fi deschise în diasporă pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.

Este vorba de Prepelița Maxim, stabilit deja de 10 ani în Italia.

Maxim a declarat pentru DIEZ.MD că inițiativa lui ține de dorința de a ajuta cât mai multe persoane să ajungă la alte secții de votare.

„Sunt programator și recent am început să lucrez cu hărțile. Această mapă am început să o fac pentru secțiile de votare din Italia, fiindcă locuiesc de 10 ani deja în Roma.

Având în vedere că una dintre secțiile de votare a fost mutată în centrul orașului, am dorit să fac un beneficiu pentru persoane ca să găsească mai repede secțiile de votare.

Apoi, am decis să extind harta la tot globul întrucât am înțeles că această problemă este peste tot.

În total, mi-a luat în jur de patru ore, nimic greu nu a fost în această inițiativă, problema cea mai mare a fost de găsit unele secții, deoarece nici search pe mapă, nici pe google nu dădeau o adresă exactă”, a mai spus Prepelița Maxim.

Harta secțiilor de votare în diasporă, creată de Maxim Prepeliță

Vedeți AICI lista celor 150 de secții de votare aprobate de către CEC care vor fi deschise în diasporă.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns