Hai la Hram. Lista localităților care își sărbătoresc hramul la 28 august

Mai multe localități din Republica Moldova cât și din întregul spațiu românesc, își sărbătoresc astăzi hramul localității.

La 28 august, după calendarul Iulian (de stil vechi), creștinii ortodocși sărbătoresc sărbătoarea religioasă „Cinstita Adormire a Preasfintei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria”.

În această zi, mai multe localități spațiul românesc (115 localități din 35 de raioane și municipii în Republica Moldova și o unitate teritorial administrativă autonomă), inclusiv din regiunea Ungheni, sărbătoresc hramul Bisericii și al localității.

Totodată, astăzi este sărbătorit și Hramul municipiul Ungheni, Soroca și al orașelor Cimișlia, Telenești, Camenca și Drochia.

Vedeți și Ungheni – 560 de ani de la prima atestare. Programul Festivalului „Dor Călător”, ediția a 3-a

Urmare, Vă prezentăm lista localităților din Republica Moldova care își sărbătoresc astăzi hramul:

  1. Raionul Ungheni – Municipiul Ungheni și satele Măcărești, Petrești și Hârcești;
  2. Raionul Nisporeni – satele Valea Trestieni, Găureni și Călimănești;
  3. Raionul Călărași – satele Hârbovăț, Dereneu, Frumoasa și Rădeni
  4. Raionul Fălești – satele Năvârneț, Frumușica, Beleuți, Valea Rusului, Ilenuța și Răuțel;
  5. Mun. Chișinău – orașul Sângera și satele Condrița, Goienii Vechi și Bubuieci;
  6. Raionul Briceni – orașul Lipcani și satele Bogdănești, Caracușenii Vechi, Colicăuți și Mihaileni;
  7. Raionul Basarabeasca – satul Iordanovca;
  8. Raionul Cahul satele Lebedenco, Alexanderfeld, Frumușica, Andrușul de Jos, Cucoara și Doina;
  9. Raionul Camenca – orașul Camenca;
  10. Raionul Comrat (UTAG) – satul Chirsova;
  11. Raionul Căușeni – satele Copanca, Tănătari, Sălcuța și Chircăieștii Noi;
  12. Raionul Criuleni – satele Hrușova, Dolinnoe, Ciopleni, Răculești și Stețcani;
  13. Raionul Cantemir – satele Antonești, Vâlcele, Dimitrova, Constantinești și Chioselia;
  14. Raionul Cimișlia – orașul Cimișlia;
  15. Raionul Ceadâr-Lunga (UTAG) – satele Copceac, Tomai, Gaidar;
  16. Raionul Dubăsari – satul Molovata Nouă;
  17. Raionul Drochia – orașul Drochia și satele Sofia, Drochia, Iliciovca, Macareuca şi Moara de Piatră;
  18. Raionul Dondușeni – satele Țaul și Târnova;
  19. Raionul Edineț – satele Cuconeștii Noi, Trinca și Constantinovca;
  20. Raionul Florești – satele Alexandrovca, Sănătăuca, Dumitreni, Ţâra şi Poiana Cunicea;
  21. Raionul Glodeni – satul Balatina;
  22. Raionul Ialoveni – satul Găureni;
  23. Raionul Leova – raioanele Cneazevca și Sărata Răzeși;
  24. Raionul Hâncești – satele Logănești, Bobeica, Cornești, Pogănești și Cotul Morii;
  25. Raionul Orhei – satele Susleni și Tabăra;
  26. Raionul Ocnița – satele Gârbova, Naslavcea și Corestăuți;
  27. Raionul Taraclia – satul Corten;
  28. Raionul Telenești – orașul Telenești și satele Mândrești, Văsieni, Zgărdești, Bogzești, Băneștii Vechi și Țânțăreni;
  29. Raionul Rezina – satele Pripiceni-Răzeși, Cogâlniceni, Bușeuca, Ghiduleni, Meșeni, și Țâpova;
  30. Raionul Râșcani – satele Aluniș, Mălăiești, Cucueții Vechi și Nihoreni;
  31. Raionul Sorocamunicipiul Soroca și satele Bădiceni, Grigorăuca, Vasilcău, Redi-Cerișnovăț, Nimereuca, Cerlina, Dubna și Vărăncău
  32. Raionul Strășeni – satele Scoreni, Negrești, Căpriana, Pănășești și Huzum;
  33. Raionul Sângerei – satele Dobrogea Veche și Coada Iazului;
  34. Raionul Ștefan Vodă – satul Talmaza;
  35. Raionul Șoldănești – satul Pohoarna;
  36. Raionul Vulcănești – satul Cișmichioi.

Urmare, redacția News.Ungheni.org felicită locuitorii tuturor localităților vizate cu ocazia Hramului și urează tutoror cele mai calde felicitări, la masa de sărbătoare și alături de familie și de cei dragi.

Vedeți și:

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patron pe PATREON
Totodată, ne puteți urmări și pe TelegramYouTubeInstagram și TikTok.
Dar, nu uitați și de un like pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG.

14 trackback-uri / pingback-uri

  1. Desant de oficialități la Ungheni. Maia Sandu, Emil Boc și alți oficiali au felicitat Unghenenii cu 560 de ani de la prima atestare - Știri din regiunea Ungheni
  2. Mai multe localități din Moldova își sărbătoresc astăzi hramul | Unica.md
  3. Surorile Osoianu au făcut furori la Ungheni în cadrul zilelor orașului și festivalului „Dor Călător” - Știri din regiunea Ungheni
  4. Hai la Hram. Lista localităților din regiunea Ungheni care își sărbătoresc hramul la 14 octombrie - Știri din regiunea Ungheni
  5. Lista localităților din Republica Moldova care își sărbătoresc hramul la 14 octombrie - Știri din regiunea Ungheni
  6. Hai la Hram. Lista localităților din R. Moldova care își sărbătoresc hramul la 27 octombrie - Știri din regiunea Ungheni
  7. Hai la Hram. Lista localităților din R. Moldova care își sărbătoresc hramul la 8 noiembrie - Știri din regiunea Ungheni
  8. Lista localităților din Republicii Moldova care își sărbătoresc hramul de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil - Știri din regiunea Ungheni
  9. Hai la Hram. Lista localităților din R. Moldova care își sărbătoresc hramul la 22 mai - Știri din regiunea Ungheni
  10. Hai la Hram. Lista localităților din R. Moldova care își sărbătoresc hramul de Sfinții Apostoli Petru și Pavel - Știri din regiunea Ungheni
  11. Programul evenimentelor dedicate Zilelor municipiului UNGHENI (25 - 31 august 2023) - Știri din regiunea Ungheni
  12. Prim-ministrul Dorin Recean va participa la evenimentele dedicate Zilelor municipiului Ungheni - Știri din regiunea Ungheni
  13. Hai la Hram. Lista localităților din R. Moldova care își sărbătoresc hramul la 21 septembrie - Știri din regiunea Ungheni
  14. Hai la Hram. Lista localităților din R. Moldova care își sărbătoresc hramul la 9 octombrie - Știri din regiunea Ungheni

Lasă un răspuns