Guvernul a aprobat un nou Cod al transportului feroviar

Restructurarea sectorului feroviar, excluderea monopolului, liberalizarea serviciilor de transport feroviar, crearea unui climat investițional echitabil în ramură sunt câteva dintre prevederile noului Cod al transportului feroviar.

Documentul a fost avizat, astăzi, de Cabinetul de miniștri și își propune racordarea legislației în domeniu cu obiectivele Acordului de Asociere cu UE. 

Proiectul se referă și la instituirea Autorității Feroviare ca organ de control și monitorizare a sectorului.

Instituția va implementa și realiza politicile în domeniul transportului feroviar și va garanta siguranța feroviară.

Codul mai prevede că statul va avea dreptul să examineze posibilitatea compensării unor cheltuieli și investiții efectuate de operatorii de transport feroviar de pasageri, prin subvenționarea acestora.

De asemenea, prin intermediul proiectului propus, vor fi stabilite mecanisme mai riguroase de protecție a drepturilor pasagerilor, astfel asigurând calitatea  serviciilor de transport. 

HG privind aprobarea proiec… by News Ungheni

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Pentru a ne putea urmări și pe alte canale, Vă invităm să vă alăturați pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns