Gripa a mai făcut o victimă. De această dată, o femeie din Bălăurești

Gripa a făcut prima victimă din raionul Nisporeni. O femeie în vârstă de 71 de ani din satul Bălăurești, a decedat la 14 februarie, pe patul de spital. Medicii spun că victima a apelat târziu la ajutorul lor, după ce zile în șir s-a tratat acasă, iar boala a dat complicații incompatibile cu viața, trasnmite Canal 2 Nisporeni.



Potrivit medicilor, bătrâna a suferit, două săptămâni, de gripă, dar nu a apelat la ajutorul lor.

Miercuri, când boala a dat complicații și starea de sănătate s-a agravat, bătrâna a sunat la serviciul 112 și a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Raional Nisporeni. A doua zi, pacienta, însă s-a stins, în ciuda eforturilor medicilor de-ai salva viața.

De la începutul anului, în raionul Nisporeni au fost înregistrate 26 de cazuri de gripă. Mai mult de jumătate dintre bolnavi sunt internați în spital.

Din octombrie 2018 și până acum,  20 de persoane din Republica Moldova au decedat din cauza gripei, potrivit specialiștilor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

sursa: Canal 2 Nisporeni


Fii primul care comentează

Lasă un răspuns