Grecia a inclus Moldova în lista offshorurilor, alături de Bahamas, Cipru și Guernsey

Autoritatea fiscală din Grecia a adoptat și publicat, la finele anului trecut, lista proprie a jurisdicțiilor cu regim fiscal preferențial, în care a inclus și Republica Moldova. Pe de altă parte și autoritățile din Moldova adoptă măsuri contra offshorurilor, informează NewsMaker.md cu referire la mold-street.com.

Potrivit deciziei Autorității independente a veniturilor publice (AADE), stabilirea listei statelor care au un regim fiscal privilegiat a fost elaborată pentru anul fiscal 2019.

Autoritatea fiscală elenă definește ca state ce au un regim fiscal privilegiat, jurisdicţiile „în care persoana juridică este supusă impozitului pe profit sau venit, sau capital al cărui rată este egală sau mai mică de șaizeci la sută (60%) din rata impozitului pe profit al persoanelor juridice în conformitate cu prevederile legislației fiscale grecești, dacă ar fi fost rezident fiscal sau ar fi menținut un sediu permanent în sensul în Grecia”.

În baza acestui criteriu în listă au fost incluse 40 de state şi jurisdicţii: de la Albania, Bahamas, Belize, BVI, Cipru, Guernsey, Cayman sau Jersey, la Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria sau Vatican.

Lista este utilizată de autoritatea fiscală din Grecia pentru limitarea deducerii cheltuielilor și o serie de alte scopuri fiscale.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagramși Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns