Grav accident rutier în preajma satului Mîrzoaia, r. Nisporeni

Grav accident în preajma satului Mîrzoaia. Două mașini s-au ciocnit violent în această după amiază pe traseul Chișinău – Leușeni. În urma impactului, un automobil a derapat de pe traseu și s-a răsturnat. Potrivit poliției, trei persoane au fost transportate de urgență la Spitalul Raional din Hîncești, transmite Canal 2 Nisporeni



Martorii spun că vinovat de producerea accidentului s-ar face șoferul mașinii care a ieșit la depășire fără să se asigure. În automobilul cu pricina se aflau trei persoane dintre care un minor.

Viteza mare, mașina care se ridica la deal avea viteză excesivă și ca să evite cazul față în față a șters toată partea asta. – Câte persoane erau în mașina cealaltă? – Eu când am venit deja nu mai era nimeni. Sunt luați la urgență, dar restul nu știu,” a povestit pentru Canal 2 Nisporeni un martor.

Șoferul, care circula regulamentar spune că impactul a fost inevitabil.

„Eu veneam din partea aceea, el a venit pe contrasens cu mașina Ford și m-a tamponat și asta-i tot. – El e vinovat? – Cred că da, el în partea mea a lovit, eu n-am ieșit pe contra sens, el a venit pe contra sens. – Câți erau în mașină? – Trei persoane. A venit ambulanța și i-au dus la spital,” a menționat unul dintre conducătorii auto implicați în accident.

Imediat, la fața locului au venit oamenii legii.

La data de 04 octombrie 2018, pe traseul M1 Leușeni- Chișinău, s-a produs un accident rutier cu implicarea a două mijloace de transport. În urma accidentului rutier au avut de suferit trei persoane. Persoanele au fost transportate la spitalul raional Hâncești. Alte circumstanțe urmează a fi stabilite,” a comunicat pentru Canal 2 Nisporeni, specialistul servicii rutiere, Lilian Langa.

Cazul se investighează. Deocamdată nu se cunoaște starea pacienților transportați la spital.




sursa: Canal 2 Nisporeni

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns