Grav accident în r. Hâncești. Două mașini s-au prăbușit într-o groapă pe un traseu aflat în reparații

Trei persoane originare din orașul Leova au ajuns la spital, după ce două mașini s-au prăbușit într-o groapă de câțiva metri pe un drum aflat în reparații.

Accidentul a avut loc ieri-seara, în jurul orei 22:40, pe traseul național R34 Hâncești – Leova – Cahul, pe segmentul raionului Hâncești.

Apelul la Serviciul de Gardă al IP Hâncești a parvenit la ora 22:40.

Ajunși la fața locului, oamenii legii din cadrul IP Hâncești, au stabilit că la ieșire din s. Mereșeni, două automobile de model Opel Astra și Peugeot Partner, au neglijat cerințele indicatoarelor rutiere, s-au prăbușit cu automobilele într-o groapă săpată pentru reparația unui pod.

Automobilul de model Opel era condus de un bărbat, în vârstă de 46 ani, iar Peugeot Partner de un tânăr de 26 ani. Ambii conducători auto sunt originari din orașul Leova.

În urma impactului, șoferul automobilului de model ,,Opel Astra” și doi pasageri, în vârstă de 17 ani, toți locuitori ai or. Leova, au fost transportați la Spitalul raional Hâncești, pentru îngrijiri medicale.

Soferul automobilului de model Peugeot Partner și pasagerul, în vârstă de 18 ani, nu au avut de suferit în urma accidentului.

Ambii conducătorii auto au fost testati cu alcotestul ,,Drager”. Rezultatul a arătat 0,00 mg/l alcool în aerul expirat.

Pe acest caz, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Hâncești au inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Galerie Foto (martor ocular):

Galerie Foto (HN24):

Galerie Foto (Deschide.md):

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns