Grădinița „Andrieş” din Şendreni, Nisporeni, renovată cu suportul financiar al României

Grădinița „Andrieş” din satul Şendreni, raionul Nisporeni, se renovează cu suportul financiar al Guvernului României.

În prezent, două grupe se renovează capital. Instituția beneficiază de lucrări pe interior, se montează uși noi, se repară sistemul electric și cel de ventilare.



Constantin Ungureanu, primarul comunei Vărvărești, a comunicat că prin intermediul proiectului „Lucrări civile la grădiniţa „Andrieş” din satul Şendreni” a fost alocată suma de 160 de mii de lei, dar este necesară şi o contribuţie mică din partea primăriei, din partea instituţiei, pentru surse de supravegherea de responsabil tehnic.

Acest proiect este finanţat de Guvernul României, din proiectul „Ro 4”, prin intermediul Fondului de Investiţii Sociale din Republica Moldova, transmite albasat.md.

Directoarea grădiniţei, Rodica Podaru, se arată mulțumită de demararea lucrărilor şi speră să obţină noi proiecte.

„Suntem mândri şi suntem bucuroşi că am primit acest proiect. Beneficiază 70 de copii şi părinţii, sunt mândri şi sunt bucuroşi de acest proiect.

Cu doi ani de zile în urmă, am avut un proiect foarte mare, în care s-a schimbat renovarea acoperişului, care a fost o problemă, cea mai mare.

La sigur se vede că arată un acoperiş sănătos şi bun pentru această instituţie, am mai avut un proiect de 300 de mii, care s-a renovat capital blocul alimentar. Suntem foarte bucuroşi”, a menționat Rodica Podaru.

Educatorii spun că era necesară reparaţia capitală în grupe şi sunt foarte mulţumiţi pentru ajutorul acordat.

„Sunt foarte bucuroasă de aceste schimbări şi vreau, prin intermediul dumneavoastră, să vin cu un mesaj de mulţumire Guvernului României, pentru ajutorul acordat, pentru acest gest pur omenesc, vreau să aduc mulțumire tuturor celor care au pus umărul, cuvântul şi încurajarea pentru implementarea cu succes a acestui proiect.

Va fi o mare bucurie pentru copiii noştri, când vor reveni la grădiniţă şi îşi  vor revedea grupa frumos renovată. Înainte nu au fost condiţiile pe care le avem acum şi care avem aşteptări de la ele, dar am activat”, a decarat educatoarea Silvia Teșcureanu.

Părinţii se oferă voluntari pentru a face tot posibilul ca copiii lor să frecventeze o grădiniţă cât mai comodă pentru copii.



Pentru reparația grădiniței „Andrieş” din Şendreni, raionul Nisporeni, Guvernului României a alocat  160 000 lei.

În prezent, grădiniţa este frecventată de 70 de copii.

Pentru renovarea și dotarea grădinițelor din Republica Moldova, România a alocat 26 de milioane de euro prin „Programul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova”.

Grantul oferit de Guvernul României este gestionat de Fondul de Investiţii Sociale din Moldova (FISM).

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



Fii primul care comentează

Lasă un răspuns