Foto, Video // Festivalul toamnei „În cămara bunicii” din Blândești la a II-a ediție

La 27 octombrie curent, în satul Blândești din comuna Sculeni, a avut loc a II-a ediție a Festivalului toamnei – „În cămară la Bunica”.

Ca și la prima ediție, ineditul Festival a fost organizat de Complexul Educațional Blândești, în frunte cu Mihai Casian și Elena Dorosenco – Casian, învățător, activist local.

Deja, tradiționalul eveniment dedicat toamnei, a avut următorul program:

Referitor la cea de-a doua ediție a festivalului, doamna Elena Doreșenco-Casian a menționat următoarele:

„Acest eveniment a avut rolul de a promova tradițiile, obiceiurile oamenilor satului, anume în anotimpul toamna. Am dorit să scoatem cat mai mulți oameni vârstnici din sat pentru a le aduce un zâmbet pe față.

Să descoperim frumusețea covoarelor și prosoapelor tradiționale moldovenești. Fiecare om care are acasă ceva frumos păstrat de la bunica a fost rugat să-l aducă În cămara bunicii”

În cadrul festivalului a fost organizat:

  • un concert la care au participat elevi din Liceul Teoretic Sculeni și Ansamblul folcloric de copiii de la Căminul cultural Blindesti;
  • o galerie de desene prezentate de Școala de arte Sculeni, în prezența profesorilor Alina și Ghenadie Manica;
  • expoziție de obiecte handmade prezentate de Tatiana Podlesnov, profesor Liceul Teoretic Sculeni și Rodica Hariuc, învățătoarea Gimnaziul Gherman.
  • prezentarea ,,Casa Mare”, elaborată de surorile Olga și Silvia Calea-Valea, meșteri populari din comuna Sculeni.
  • Iarmarocul cu bucate și băutură tradițională, naturală, de casă, organizat de 20 familii de oameni gospodari din localitate.
  • decorul pentru sărbătoare a fost realizat de Casian Mihai împreună cu o echipă de oameni gospodari tineri.
Surorile Olga și Silvia Calea-Valea

Totodată, Elena Doroșenco-Casian a mai comunicat că cu banii adunați, vor fi desfășurate activități de caritate în localitate.

Oamenii au fost foarte fericiți! Îmi mulțumeau cu mare drag și multă recunoștință deoarece i-am adunat să mai uite de necazurile și problemele vieții. De menționat că în regiunea dată în trecut nu se obișnuia să se organizeze astfel de evenimente (nici pe aproape)”, a mai menționat organizatoarea.

În cadrul festivalului, un moment deosebit și emoționant a fost atunci când doamna Maria Lungu, locuitoare a Blândeștiului, s-a îmbrăcat în haine naționale de o frumusețe deosebită și a cântat o romanță. Mai târziu, doamna Maria a prezentat câteva covoare păstrate de peste 100 de ani.

Doamna Maria Lungu

Totodată, Ansamblul folcloric de copiii de la Căminul cultural Blindesti a adus un omagiu colegii lor, Mădălinei Pisarciuc, interpretând una dintre piesele ei preferate.

Amintim că Mădălina a decedat într-un tragic accident rutier care a avut loc în seara zilei de 14 octombrie pe traseul R16, în perimetrul satului Blândești.

În continuare Vă prezentăm o galerie foto și video de la ediția a II-a Festival al toamnei la Blândești.

  1. Fotograful Sergiu Cotruță., celebrul Unghenean, cel puțin pe portalul nostru și pe blogul bodrug.eu,


2. Anastasia Rusu / Facebook

3. Elena Dorosenco / Facebook

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și TikTok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG.

3 trackback-uri / pingback-uri

  1. La Blândești va fi organizată a 3-a ediție a Festivalului toamnei „În cămara bunicii” - Știri din regiunea Ungheni
  2. [GALERIE FOTO] În Blândești a avut loc a 3-a ediție a Festivalului toamnei „În cămara bunicii” - Știri din regiunea Ungheni
  3. [FOTO] În Blândești a avut loc a 4-a ediție a Festivalului toamnei „În cămara bunicii” - Știri din regiunea Ungheni

Lasă un răspuns