Foto // Trei persoane au decedat într-un grav accident rutier la intrare în orașul Căușeni

Trei persoane au decedat în urma unui accident produs pe traseul R30 Anenii Noi – Căușeni – Ștefan Vodă, la intrare în orașul Căușeni, informează Inspectoratul Național de Patrulare.


„Astăzi, în jurul orei 08:10, la intrarea în orașul Căușeni, dinspre satul Grigorievca două automobile de model Peugeot și Opel Zamfira s-au tamponat frontal.

În urma accidentului, trei pasageri au decedat.

Victimele sunt doi bărbați în vîrstă de 19 și 32 ani, precum și o femeie de 27 ani”.

Cauza preliminară a producerii accidentului ar fi viteza în condiții de vizibilitate redusă.

Poliţia Națională vă atenționează despre faptul că traficul rutier pe drumurile naționale se desfăşoară cu dificultate în condiţii de ceaţă densă. În aceste condiții, recomandăm participanților la trafic să adopte o conduită preventivă pe toată durata deplasării:

  • Reduceți viteza de deplasare, potrivit condiţiilor de drum;
  • Evitați depășirile în condiții de vizibilitate redusă;
  • Efectuați manevrele în trafic doar după o temeinică asigurare;
  • Reglați corespunzător oglinzile retrovizoare;
  • Conectați luminile de întâlnire și cele de ceaţă ale autovehiculelor.

Totodată, INP avertizează pietonii, bicicliştii şi căruţaşii despre faptul că în condiții de ceață sunt mai greu vizibili în trafic, de aceea avetizăm despre obligativitatea purtării îmbrăcămintei cu elemente fluorescent-reflectorizante.



Galerie Foto:

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns