Foto // Opt accidente rutiere, 2 persoane decedate și 11 traumatizate în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie

Opt accidente rutiere s-au produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, soldate cu două persoane decedate și 11 traumatizate.

În acest context, Poliția Republicii Moldova trage un semnal de alarmă prin care atenţionăm că viteza, neatenția și consumul de alcool înainte de a urca la volan, rămân a fi principalele cauze a accidentelor de pe traseele din țară.



Unul dintre accidente s-a produs în jurul orei 2 noaptea, pe traseul R1 Ungheni – Chişinău, în apropierea satului Pîrliţa.

Un automobil de model „VW Sharan”, condus de un tânăr de 24 de ani, a tamponat din spate un hipomobil. În urma impactului, căruțașul a fost transportat la spitalul din Ungheni cu diferite traumatisme printre care:

  • contuzie cerebrală;
  • plăgi multiple escoriate în regiunea feţei;
  • comă cerebrală.

Un alt accident a avut loc la ora 3 noaptea, la ieșire din satul Sarata Nouă, raionul Fălești.

Un automobil de model „BMW”, condus de un bărbat de 30 de ani, în stare de ebrietate, având viteză excesivă, a derapat de pe carosabil, astfel inversându-se, după care s-a tamponat într-un copac.

În urma impactului, un pasager al automobilului, un bărbat, a decedat pe loc, iar șoferul și o altă pasageră de 23 de ani, s-au ales cu diferite traumatisme.

Un alt accident s-a produs pe traseul R6 Chișinău – Orhei, localitatea Măgdăcești.

Un bărbat cu vârsta aproximativă de 45 de ani, a decedat după ce a fost tamponat aseară, de o mașină.

Victima a fost lovită la nivelul trecerii pietonale de un automobil de model Kia Sportage, condus de un barbat de 38 de ani.

Un accident rutier a avut loc noaptea trecută și în capitală, pe bulevardul Dacia.

O șoferiță de 19 ani, aflându-se la volanul unui automobil de model „Ford” nu s-a isprăvit cu ghidajul volanului, astfel s-a inversat. Șoferița s-a ales cu leziuni ușoare.



Galerie Foto:

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns