Foto, Video // Două persoane au decedat în urma unui accident rutier pe traseul R1 Ungheni – Chișinău

În seara zilei de astăzi, 22 decembrie 2019, un accident de circulație a avut loc pe traseu R1 Ungheni – Chişinău, la ieșirea din localitatea Vatra spre localitatea Cojușna.



Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:54.

La fața locului pentru lucrări de deblocare și descarcerare au fost îndreptate 3 echipaje de salvatori și pompieri.

Potrivit datelor preliminare accidentul s-a produs în urma impactului a două autovehicule.

Un autoturism de model Volkswagen Pasat s-a ciocnit cu un microbuz de model Mercedes Sprinter, în urma cărora trei persoane au avut nevoie de descarcerare.

Pompierii au efectuat lucrările de deblocare în scurt timp, reușind să predea victimele din autoturismul de model Volkswagen serviciului medical.

În urma accidentului un bărbat și o femeie au decedat în drum spre spital.



Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite de organele de drept.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns