Educatoarei agresivă din Nisporeni a fost suspendată din funcție

Educatoarea agresivă de la grădinița din Nisporeni, filmată în timp ce îi trage violent de mâini pe mai mulți copii, le vorbește urât și chiar pe unii îi lovește, a fost suspendată din funcție.



Aceasta nu va mai munci în cadrul instituției respective până când va fi încheiată ancheta internă pornită de administrație. De asemenea, urmează ca și poliția să stabilească vinovăția educatoarei, iar în funcție de asta, să îi fie aplicată o pedeapsă, informează Deschide.md

Video // Angajata unei grădinițe din Nisporeni, surprinsă cum agresează copii

Autorul imaginilor este o colegă de serviciu a educatoarei cu pricina, mai exact, ajutorul de educator. Cele două s-ar fi aflat în relații ostile de mai multă vreme. Așa că cel mai probabil, pentru a-i da o lecție educatoarei, dădaca a filmat-o în timp ce îi agresează pe micuți.

Astăzi, după ce o țară întreagă a văzut imaginile, la grădiniță a venit poliția, care investighează cazul. De asemenea, a fost convocat consiliul de etică, care analizează situația respectivă.

Pentru că imaginile vorbesc de la sine, cadrul didactic nu a putut decât să își recunoască vina și să spună că îi pare rău. Mai mult, aceasta s-ar fi oferit să le ceară scuze părinților copiilor abuzați, dar și celor care s-au văzut nevoiți să asiste la scenele violente.

Șefa Direcției Educație a raionului Nisporeni, Nina Sterpu, a declarat că educatoarea lucrează în cadrul grădiniței „Poveste” de doi ani de zile, mai exact de când și-a terminat studiile pedagogice. Aceasta ar fi fost un educator bun.



Revedeți video cu dovada:

https://www.youtube.com/watch?v=C9XPpy9X3VQ&t=1s

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns