Două minore din Fălești s-au luat de mâini și au sărit de la etajul 4

Două minore au ajuns la spital în stare gravă, după ce s-au aruncat în gol de la etajul 4 al unei construcții neterminate. Incidentul a avut loc ieri, 25 februarie, în jurul orei 17:00, în orașul Fălești, comunică Deschide.md



Potrivit poliției, cele două minore în vârstă de 15 și respectiv 16 ani, au fost observate pe acoperișul clădirii de către un bărbat care trecea prin preajmă. Acesta a intrat în clădire, a urcat până la etajul patru unde se aflau cele două fetițe și le-a zis să părăsească clădirea ca să nu se expună pericoului.

Când bărbatul încerca să vorbească, cele două minore s-au luat de mâini și s-au aruncat în gol de la etaj, iar bărbatul a solicitat intervenția unei ambulanțe și a poliției.

Una dintre fete a fost, ulterior, transportată cu AVIASAN-ul la Institutul Mamei și a Copilului din Chișinău, în stare gravă.

„În seara zilei de ieri, a fost transportată, din Fălești, o pacientă în vârstă de 15 ani, în stare foarte gravă, cu fracturi ale coloanei vertebrale, diferite echimoze. Momentan starea ei este stabilă și urmează a fi supusă unei intervenții chirurgicale”, a menționat Maxim Cazacu, Institutul Mamei și al Copilului.

Și ce-a de-a doua minoră urmează să fie adusă la Chișinău cu AVIASAN-ul.

Potrivit poliției, o versiune preliminară a celor întâmplate este suicidul. Deocamdată nu este clar din ce cauză cele două minore ar fi recurs la acest gest extrem.

sursa: Deschide.md

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns