Două locuințe din satul Vulcănești au fost incendiate. Casele aparțin bărbatului, care a împușcat cu sânge rece un consătean

Două locuințe din satul Vulcănești, raionul Nisporeni, au fost incendiate. Proprietarul acestora este bărbatul, care la sfârșitul lunii mai l-a împușcat cu sânge rece pe consăteanul său, chiar în plină stradă.

Acesta se afla în conflict direct cu rudele decedatului, care anterior, au recunoscut că se vor răzbuna. Din fericire, în momentul incendiului, nimeni nu se afla în locuințe. La fața locului au venit pompierii dar și polițiștii. Ultimii au spus că investighează cazul, comunică Canal 2 Nisporeni



Cei care au alertat pompierii, au fost oamenii care locuiesc în preajmă. Veniți la fața locului, aceștia au luptat cu flăcările timp de 15 minute.

În jurul orelor două, azi noapte, a parvenit un telefon la 112, precum că în satul Vulcănești a fost incendiată o casă de locuit. Deci din prima intervenție a salvatorilor la fața locului și după ultimele informații parvenite precum că casa a fost incendiată intenționat.

Deplasându-mă la fața locului am observat mai multe uși și ferestre care erau stricate, focarul de ardere se observa din partea ferestrei din dormitorul de locuit. La momentul de față în casă nu era nimeni.

Din sursele de informare, mai mult vecinii erau prin preajmă,” a comunicat ofițerul superior situații excepționale, Nicolae Musteață.

Chiar dacă au localizat și potolit incendiul, misiunea pompierilor dar și a polițiștilor nu s-a încheiat. La scurt timp, aceștia au mers la o altă locuință, care de asemenea, fusese incendiată intenționat.

Deci după aproximativ 20 de minute a parvenit iarăși apel că în apropiere de casa unde a fost incendiată, o altă casă a fost incendiată, unde salvatorii au intervenit și au reușit totuși și au neutralizat focul la foarte scurt timp.

Acolo tot nu locuia nimeni, după ultimele informații, persoanele sunt aflate la Chișinău,” a anunțat ofițerul superior situații excepționale, Nicolae Musteață.

Cazul este investigat Inspectoratul de Poliție Nisporeni

De la sfârșitul lunii mai, romii din Vulcănești nu își pot găsi liniștea, atunci când un bărbat a fost omorât. Amintim că victima care se pregătea de nunta fiicei mai mari, își parcase mașina la poartă și urma să descarce cumpărăturile făcute pentru marea petrecere.



La un moment dat, un tânăr a coborât dintr-un alt vehicul și a efectuat cel puțin cinci împușcături în direcția sa. Ulterior acesta a plecat acasă, unde a și așteptat venirea polițiștilor, care l-au încătușat la scurt timp.

sursa: Canal 2 Nisporeni

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns