De Ziua națională a României, la Medeleni a fost sfințit un monument în cinstea Eroilor Români

Astăzi, 1 decembrie 2021, de ziua națională a României și în ziua în care sărbătorim 103 de la realizarea dezideratului național al tuturor Românilor – Marea Unire, la biserica Sf M. Mc. Gheorghe și Sf Ierarh Nectarie din Medeleni a avut loc Sfințirea monumentului și Trisaghion în cinstea Eroilor.

La evenimentul festiv și de sărbătoare, au participat oficialități de pe ambele maluri ale Prutului care au marcat solemnul eveniment istoric, inclusiv parlamentarul unghenean Andrian Cheptonar, deputat al fracțiunii majoritare și membru al Comisie permanente Securitate, Apărare și Ordine Publică.

Cu prilejul Zilei Naționale a României am participat în cadrul evenimentului de inaugurare a Troiței pentru cinstirea Eroilor Neamului Românesc. Biserica din satul Medeleni este unică în regiunea Ungheni, fiind edificată prin munca asiduă a Parohului Florin Acatrinei, căruia îi mulțumesc pentru invitație.

Ceea ce face România pentru noi trece peste nivelul prieteniei, fiind mai degrabă un act continuu de iubire frățească. Despre asta ne mărturisesc faptele săvârșite de-a lungul timpului. Precum ajutorul la repararea a sute de grădinițe și la educarea a zeci de mii de studenți moldoveni.

Prin suportul la construcția de poduri, drumuri și gazoducte. Dar mai ales prin faptele recente, România fiind prima care a întins o mână de ajutor pentru combaterea acestei pandemii. Trimițând medici, echipamente și primele loturi de vaccin care au ajuns în Moldova, atunci când și România avea puțin”, comunică parlamentratul Andrian Cheptonar pe pagina sa de pe facebook.

Sfânta Liturghie și Te-Deum a oficiată de un sobor de preoți și diaconi și ulterior a fost sfințit monumentului și Trisaghion în cinstea Eroilor Români

Vedeți mai multe articole despre Ziua națională a României în regiunea Ungheni:

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

1 trackback / pingback

  1. [VIDEO] În Parlamentul de la Chișinău a răsunat Imnul României - Știri din regiunea Ungheni

Lasă un răspuns