Date actualizate cu privire la COVID-19 în dimineața zilei de 6 iulie 2020

În dimineața zilei de 6 iulie 2020, în Republica Moldova au fost confirmate 17 814 cazuri de infecție cu noul Coronavirus, dintre care 1265 în regiunea transnistreană și 352 în regiunea Ungheni.

Conform platformei de monitorizare live al MSMPS, cele 352 cazuri de infecție cu COVID-19 în regiunea Ungheni, au următoarea repartizare administrativ-teritorială:

  • raionul Ungheni – 115 cazuri;
  • raionul Călărași – 174 cazuri;
  • raionul Nisporeni – 63 cazuri.



În ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19 din Chișinău, au fost internate  39 persoane cu suspecție la COVID-19.

Starea de sănătate a persoanelor infectate:

  • 425 stare gravă (dintre care 31 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată);
  • 1064 – stare de gravitate medie;
  • restul – în stare satisfăcătoare.

Până la ziua de azi, au fost confirmate 2542 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care:

  • medici – 659 persoane;
  • asistenți medicali – 1153 persoane;
  • infirmieri – 508 persoane;
  • personal auxiliar – 222 persoane.

Alte 329 persoane au fost tratate şi externate.

Până la ora actuală, 11 047 persoane au fost vindecate de COVID-19.

Totodată, au fost înregistrate 3 noi decese cauzate de COVID-19:

  • Deces 586: Femeie de 79 ani, din mun. Chişinău, transferată de la SCM “Sfânta Treime”, la Institutul de Medicină Urgentă, pe 3 iulie. Comorbidităţi:  angină pectorală de efort CF III, hipertensiune arterială gr. II, diabet zaharat tip 2.
  • Deces 587: Bărbat de 84 ani, din mun. Chişinău, Internat la IMSP SCM „Sfântul Arhanghel Mihail”, pe 19 iunie. Comorbidităţi: hipertensiune arterială gr. III, angină pectorală de efort CF III, encefalopatie discirculatorie mixtă.  
  • Deces 588: Bărbat de 55 ani, din mun. Chişinău, transferat de la Centrul COVID-19, la IMSP SCM „Sfântul Arhanghel Mihail”, pe 12 iunie. Comorbidităţi: hepatită cronică, hipertensiune arterială gr. II, cardiopatie hipertensivă.

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



Fii primul care comentează

Lasă un răspuns