CSP anunță concurs pentru mai multe funcții de procuror, inclusiv la Ungheni și Nisporeni

La ședința din 10 iunie 2021, Consiliul Superior al Procurorilor a anunțat concursuri pentru ocuparea mai multor funcții de procuror și a stabilit termenele în care pot fi depuse cererile de aplicare, în baza cărora vor fi desfășurate procedurile prevăzute de lege.

Astfel, concursurile demarate se referă la următoarele funcții de conducere din procuraturile teritoriale:

  • procuror-șef al Procuraturii raionului Hâncești;
  • procuror-șef al Procuraturii raionului Ungheni;
  • procuror-șef al Procuraturii raionului Nisporeni;
  • procuror-șef al Procuraturii raionului Fălești;
  • adjunct al procurorului-șef al Procuraturii raionului Căușeni;
  • adjunct al procurorului-șef al Procuraturii raionului Dondușeni;
  • adjunct al procurorului-șef al Procuraturii raionului Drochia;
  • adjunct al procurorului-șef al Procuraturii raionului Fălești;
  • adjunct al procurorului-șef al Procuraturii raionului Briceni.

Pentru aceste poziții de conducător pot opta procurorii în funcție, care se vor înscrie în Lista procurorilor care solicită numirea în funcția de procuror-şef sau de adjunct al procurorului-şef din Registrul candidaților pentru suplinirea funcțiilor vacante, și vor depune cereri până la data de 06.07.2021, cu indicarea concretă a funcției pentru care candidează.

Concomitent, Consiliul Superior al Procurorilor a anunțat concurs la ocuparea următoarelor funcții de procuror în procuratura teritorială (funcție de execuție):

  • procuror în Procuratura raionului Cahul (1 unitate);
  • procuror în Procuratura raionului Cantemir (1 unitate);
  • procuror în Procuratura raionului Leova (1 unitate);
  • procuror în Procuratura raionului Taraclia (1 unitate);
  • procuror în Procuratura raionului Ungheni (1 unitate);
  • procuror în Procuratura raionului Fălești (1 unitate);
  • procuror în Procuratura raionului Ștefan Vodă (1 unitate).

Potrivit hotărârii adoptate, la procedurile de numire pe post sunt în drept să aplice absolvenții Institutului Național al Justiției (INJ),  care la data anunțării concursului sunt înscriși în Lista candidaților la funcțiile vacante de procuror din Registrul candidaților pentru suplinirea funcțiilor vacante,.

Termenul pentru depunerea cererilor de participare la numire pe post a fost stabilit până la data de 22.06.2021, în cadrul căruia absolvenții INJ eligibili au posibilitatea de a formula opțiunile asupra funcției la care aspiră.

Anunțarea  la concurs a funcțiilor vacante de procuror reprezintă atribuția Consiliului Superior al Procurorilor, realizată în conformitate cu prevederile art. 24 din Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură.

Funcția de procuror este o funcție de demnitate publică și toate procedurile de numire sau promovare se realizează prin concurs, care implică mai multe etape și verificări stabilite de cadrul normativ.

Având în vedere rolul său de garant al independenței și imparțialității procurorilor, Consiliul Superior al Procurorilor are preocuparea de a asigura ca toate concursurile referitoare la cariera procurorilor să se desfășoare potrivit unor criterii obiective, bazate pe merit, ținându-se cont de pregătirea profesională, integritatea și capacitățile candidaților.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME
Totodată, ne puteți urmări și pe alte canale media TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns