Crimă gravă în Soroca. Un minor ar fi ucis cu toporul un bătrân de 90 de ani în Ocolina

În seara zilei de 18 noiembrie, poliția din Soroca a fost sesizată de un locuitor al satului Ocolina din raionul Soroca, care a comunicat că și-a găsit vecinul de 90 de ani omorât în propria locuință.

Ajunși la fața locului polițiștii au stabilit preliminar, că bătrânul ar fi fost omorât cu un obiect ascuțit, deoarece avea leziuni corporale provocate prin tăiere în regiunea gâtului și capului.

La scurt timp după comiterea infracțiunii, pe faptul dat a fost reținut un tânăr de 17 ani, locuitor al aceluiași sat, fiind suspectat de comiterea omorului.

Pe hainele suspectului au fost depistate urme de sânge, iar în urma cercetării efectuate de polițiști, la domiciliul acestuia a fost găsit un topor, pe lama căruia au fost găsite fire de păr asemănător cu al victimei.

Fiind testat alcoolscopic s-a stabilit că suspectul nu consumase băuturi alcoolice, însă în rezultatul examinării probelor biologice prelevate s-a constatat că tânărul ar fi consumat droguri.

Pe cazul dat a fost pornită cauză penală conform art.145 al.2, bănuitul fiind reținut pentru 24 de ore.

Conform legii penale, persoana vinovată de comiterea infracțiunii de omor intenționat săvârșit cu bună ştiinţăprofitînd de starea de neputinţăcare se datorează vîrstei înaintate și cu deosebită cruzime, riscă pedeapsă cu închisoare de până la 20 de ani sau detențiune pe viață.

În acest context, IGP îndeamnă întreaga comunitate, să se implice la monitorizarea minorilor și să existe o colaborare a tuturor instituțiilor responsabile, inclusiv a reprezentanților autorităților publice pentru a stopa fenomenul implicării minorilor la comiterea infracțiunilor.

În ultima perioadă de timp, se atestă o creștere a numărului de infracțiuni comise de către minori și cu participarea acestora.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns