Corneștenii au adus un omagiu medicului Boris Balan. Drumul spre grădiniță îi va purta numele

La propunerea locuitorilor din oraș, Consiliul orășenesc Cornești a decis ca porțiunea de drum cuprinsă între strada centrală don localitate – Ștefan cel Mare și strada Pantelimon Halippa să poarte numele de „Boris Balan”.

Noua stradă Boris Balan mai este cunoscută și drumul de acces spre grădinița de copii din oraș.

Potrivit unui comunicat publicat pe pagina Primaria orasului Cornesti, decizia aprobată de către Consilierii orășenești reprezintă un gest de recunoștință și apreciere față de toată dedicația și implicarea pe care a avut-o mult îndrăgitul și cunoscutul medic Boris Balan

Medicul pediatru a avut un aport enorm în viața comunității la menținerea stării de sănătate și bine a locuitorilor din Cornești, de la mic la mare.

Plecăciune și omagiu pentru tot ceea ce ați facut pentru Corneșteni, mult stimate domnule Boris Balan.

La acelaș subiect, ziarul Expresul comunică că medicul Boris Balan a venit la muncă în Spitalul din Cornești imediat după absolvirea facultății și a lucrat aici peste 30 de ani, dedicându-se cu trup și suflet profesiei pe care și-a ales-o.

Boris Balan a plecat la cele veșnice pe 15 noiembrie 2020, la vârsta de 66 de ani. Deși locuia, în ultimii doi ani, la Chișinău, a fost înmormântat la Cornești, acolo unde și-a petrecut cea mai importantă perioadă a vieții sale.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagramși Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns