Constantin Codreanu, basarabeanul din Parlamentarul României, a vizitat repetat municipiul și raionul Ungheni

Urmare a revenirii acasă, în stânga Prutului, Constantin Codreanu, deputat basarabean din Parlamentul României și Președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara graniţelor ţării, a întreprins o vizită în municipiul Ungheni.

În cadrul vizitei de lucru, Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara graniţelor ţării a participat la două ședințe .



Potrivit parlamentarului originar din Bilicenii Vechi, raionul Sângerei, cele 2 întâlniri frumoase de la Ungheni, au fost organizate cu ajutorul domnului Mihai Goian, „consilierul meu onorific”!

Vizita lui Constantin Codreanu a început cu participarea la evenimentul „Întâlnire cu autoritate”, organizat de comunitatea tinerilor antreprenori JCI Ungheni.

Astăzi, revin cu aceeași bucurie, ca de fiecare dată, la Ungheni.

Începem ziua cu o întâlnire în care să vorbim și despre mioritism ca trăsătură socială și repercusiunea (geo)politică a acesteia dacă tot avem locul potrivit pentru asta. 

E un element de pornire într-o discuție din care nu vor lipsi opiniile pentru un viitor mai bun, aici, la noi acasă. Mulțumesc, JCI Ungheni pentru invitație!

Galerie Foto:



Ulterior, parlamentarul a participat la o discuție cu un grup de Primari din raionul Ungheni.

Mulțumesc grupului de primari și antreprenori din raionul Ungheni interesați de proiectele pe care le putem implementa pentru comunitățile din care fac parte.

Îi asigur din nou că au în mine un partener constant și consecvent în acest sens!

Galerie Foto:

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



Fii primul care comentează

Lasă un răspuns