Colectivul Liceului „Elada” din Măcărești deplâng decesul Veronicăi Putină, femeia însărcinată care a decedat urmare a tragicului accident de ieri

Administrația și întregul colectiv al Liceului Teoretic „Elada” din Măcărești, instituția de învățământ în care a activat în calitate de psiholog Veronica Putină, tânăra femeie însărcinată care a fost lovită mortal de un autoturism condus de un tânăr de 19 ani fără permis, a publicat pe pagina de facebook al instituției un necrolog în memoria colegei.


„S-a stins un om!

Doamna Veronica Putină, psiholog, om de o cumsecădenie rară. Prietena copiilor și a celor în jurul cărora s-a aflat. Un suflet rar, pe care, colegii, sătenii și, în special, familia, nu vor putea să- l uite.

Satul parcă este pustiu fără un om, care i-a atins cărările, i-a admirat frumusețea.

Nu ne putem imagina că nu mai este, că nu ne va mai zâmbi, că nu va fi printre elevii ei dragi… S-a rupt ca o petală dintr-o floare rară, s-a rupt din inima unei mame fără consolare, din cea a copilașilor care vor rosti cuvântul ,,mamă” la trecut.

Nimic nu le poate mângâia sufletul și nimeni nu o poate aduce înapoi pe scumpa și draga lor mamă.

Ziua de 27 noiembrie rămâne o filă tragică în calendar pentru toți care au cunoscut-o.

A fost soție, mamă, fiică și pedagog, îndrăgită și admirată.

Pentru ea timpul s-a oprit. Ea va fi veșnicie, prin urmele pe care le-a lăsat pe pământ.

Dumnezeu să o odihnească în pace!”

Amintim că o tânără însărcinată a decedat la Spitalul raional Ungheni, după ce a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa neregulamentar traseul național G91 Ungheni – Bărboieni – M1.

Accidentul ar fi avut loc astăzi, în jurul orei 10:55.

Potrivit poliției, șoferul nu era în stare de ebrietate, dar nici nu deținea permis de conducere.

Pe acest caz, Inspectoratul de Poliție Ungheni a pornit o cauză penală conform art. 264 al. 3 C.P. al R. Moldova, iar tânărul de 19 ani a fost reținut pentru 72 de ore.

Totodată, și Pavel Voicu, actualul Ministrul de Interne și originar din satul Măcăreşti, a transmite condoleanțe familiei îndurerate



Fii primul care comentează

Lasă un răspuns