China a donat Poliției Republicii Moldova tehnică în valoare de 366 mii lei

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Sergiu Paiu a avut ieri, 29 decembrie, o întrevedere în format online cu Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Zhang Yinghong.

Principalele subiecte abordate s-au referit la cooperarea Inspectoratului General al Poliției cu Republica Chineză, precum şi proiectele realizate în sprijinul reformei şi dezvoltării Poliției Naționale.

Republica Chineză a oferit poliției din Republica Moldova o donație de tehnică de calcul, 14 calculatoare și 10 imprimante multifuncționale, în valoare de 366 000 de lei.

În cadrul întrunirii, Excelența Sa, Ambasadorul Zhang Yinghong a menționat că, Republica Populară Chineză este deschisă pentru intensificarea cooperării și acordarea sprijinului necesar în scopul modernizării Poliției Republicii Moldova.

La rândul său, șeful IGP, Sergiu Paiu a mulțumit Ambasadei Republicii Populare Chineze pentru donația oferită, menționând că, acest lot de tehnică de calcul este extrem de necesar pentru instituție și va fi repartizat polițiștilor pentru îmbunătățirea condițiilor de serviciu.

În cadrul discuțiilor au fost evidențiate eforturile considerabile în relațiile de colaborare și de susținere continuă a Poliției Naționale.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagramși Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns