Câte 15 ani după gratii pentru „afaceri” cu modele minore pentru spectacole pornografice

Trei decenii după gratii pentru „afaceri” cu modele minore pentru spectacole pornografice

Un cuplu din capitală a fost condamnat pentru trafic de copii la câte 15 ani închisoare, informează Procuratura Generală a Republicii Moldova.



Verdictul a fost dictat după ce Procuratura Generală le-a demonstrat vina.

În concret, potrivit probatoriului, cei doi inculpați își căutau „angajatele” prin intermediul mai multor anunțuri postate pe Internet, garantând un lucru bine plătit în calitate de modele.

Astfel, în intervalul lunilor ianuarie – aprilie 2015, cei doi au recrutat 12 tinere, trei din ele fiind minore (17 ani), cărora, prin abuz de poziție de vulnerabilitate, în virtutea vârstei victimelor, le-a organizat prestarea serviciilor sexuale contra plată, în regim on-line.

Totul avea loc într-un apartament din Chișinău, utilizatorii site-urilor fiind preponderent clienți de peste hotare, minorele satisfăcând dorințele sexuale ale beneficiarilor prin spectacole pornografice.

Astfel, potrivit procurorilor, inculpații au obținut foloase financiare din activitatea ilegală desfășurată.

Fenomenul exploatării sexuale a copiilor prin utilizarea tehnologiilor on-line se află sub monitorizarea permanentă a Procuraturii, iar aceste exemple adeveresc atitudinea instituțiilor de stat implicate în asigurarea implementării prevederilor Convenției Consiliului Europei pentru protecția copiilor împotriva exploatării și abuzurilor sexuale.

Avansând în preocuparea forului comunitar la asigurarea copiilor cu un mediu lipsit de pericolele abuzurilor și exploatării sexuale, constatând că exploatarea sexuală a copiilor, în special sub forma pornografiei infantile și a prostituției, precum și toate formele de abuz sexual asupra copiilor, pun în pericol grav sănătatea și dezvoltarea psihosocială a copilului, statele suverane s-au arătat hotărâte să contribuie efectiv la realizarea scopului comun – protejarea copiilor împotriva acestor fenomene infracționale.

Procuratura Generală reamintește că, urmare a eforturilor şi realizărilor obţinute de procurori, de comun cu celelalte autorităţi naţionale pe segmentul luptei cu traficul de fiinţe umane, Republica Moldova se menține deja al treilea an consecutiv, în clasamentul Tier 2 din Raportul Departamentului de stat al SUA.

Potrivit Raportului prezentat recent de Departamentul de Stat al SUA, ediția 2020 (Trafficking in Persons Report/TIP), autoritățile Republicii Moldova au depus eforturi impunătoare pentru atingerea standardelor în vederea combaterii definitive a traficului de persoane, motiv pentru care și-a menținut poziția în clasament.

Studiul mai arată că, în raport cu alte state europene, Republica Moldova se află la un nivel cu Germania, Italia, Danemarca, Polonia, Grecia, Islanda, Lituania ș.a. și cu o treaptă mai sus decât România,  Bosnia și Herțegovina etc.

sursa: Procuratura Generală

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



Fii primul care comentează

Lasă un răspuns