Carte de identitate falsă, procurată cu 250 de euro şi descoperită în PTF Sculeni

Polițiștii de frontieră Ieșeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privința unui bărbat cu cetățenie R. Moldova asupra căruia au descoperit o carte de identitate falsă.

În data de 28 iunie a.c., în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, ca pasager într-un microbuz, C.V. cu cetățenie moldovenească, în vârstă de 48 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei, ocazie cu care poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunsă în portofelul bărbatului, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române.

În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals. 

Bărbatul a declarat că a procurat documentul descoperit la controlul de frontieră prin intermediul unei persoane, ale cărei date nu le cunoaşte, plătind suma de 250 de euro, cu intenţia de a se angaja  pe teritoriul Uniunii Europene.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

%d blogeri au apreciat: