Cadrul normativ care vizează protecția mediului va fi îmbunătățit

Deputații au votat în prima lectură, la ședința din 19 decembrie 2024, proiectul de lege privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea daunelor aduse mediului.

Inițiativa legislativă, elaborată de Ministerul Mediului, prevede armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene în domeniul protecției mediului.

Proiectul are drept scop instituirea unui cadru juridic de reglementare a răspunderii de mediu bazată pe principiul „poluatorul plătește”, în vederea prevenirii și reparării daunelor aduse mediului.

Dauna adusă mediului se referă la prejudiciul adus speciilor și habitatelor naturale protejate; prejudiciul adus apei (din punct de vedere ecologic, chimic etc.) și solului.

Răspunderea de mediu vizează daunele aduse mediului înconjurător și riscul unor daune rezultate din anumite activități economice (activități de gestionare a deșeurilor, transportul rutier de mărfuri periculoase etc.), odată ce se poate stabili о legătură cauzală între daune și activitatea respectivă.

Astfel, potrivit proiectului, poluatorul va fi atras la răspundere pentru dauna adusă mediului, doar urmare a demonstrării legăturii de cauzalitate dintre poluator și impactul adus mediului și doar în mărimea reală pentru reconstrucția ecologică de până la impact.

Proiectul mai prevede că persoanele fizice sau juridice care sunt afectate sau pot fi afectate de o daună adusă mediului vor putea informa autoritățile competente despre acest lucru și vor putea solicita întreprinderea măsurilor de rigoare. 

Totodată, în cazul apariției unei amenințări iminente de producere a unei daune mediului, agentul economic va fi obligat să informeze, în decurs de  două ore de la apariția amenințării, Agenția de Mediu și Inspectoratul pentru Protecția Mediului despre acest lucru.

Documentul mai prevede competențele autorităților responsabile în domeniu.

Astfel, Inspectoratul pentru Protecția Mediului va fi responsabil de constatarea daunei aduse mediului și de repararea acesteia, precum și de identificarea agentului economic responsabil de cauzarea acestei daune.

Responsabilitatea Agenției de Mediu va viza stabilirea și întreprinderea măsurilor de prevenire, precum și a celor privind evaluarea caracterului semnificativ al daunei aduse mediului.

Proiectul a fost aprobat în prima lectură de 59 de deputați. Documentul urmează a fi examinat și în lectura a doua.

Informația este comunicată de către Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patron pe PATREON
Totodată, ne puteți urmări și pe TelegramYouTubeInstagram și TikTok.
Dar, nu uitați și de un like pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns