BREAKING NEWS: Primarul com. Măcărești reținut de CNA. „Ar fi cerut mită” de 410 mii lei

Primarul comunei Măcăreşti din Ungheni şi responsabilul tehnic a lucrărilor de aprovizionare cu apă potabilă a locuitorilor comunei au fost reţinuţi de ofiţerii CNA şi procurori într-un dosar de corupţie, informează autoritatea națională anticorupție.

Sursa informează că cei doi sunt bănuiţi că, timp de mai mult timp, ar fi exercitat presiuni asupra administratorului companiei responsabile de construcţia apeductului din localitate, cerând o mită de 410 000 de lei pentru semnarea recepţiei finale a lucrărilor.

În cadrul examinării cauzei penale, s-a constatat că Fondul Ecologic Naţional din cadrul MADRM finanțează proiecte ale administrației publice locale pentru dezvoltarea infrastructurii localităților.

Astfel, Primăria comunei Măcărești din raionul Ungheni a beneficiat de finanțare, organizând licitații publice pentru efectuarea lucrărilor „Alimentarea cu apă potabilă a comunei Măcărești”.

Ca urmare a acestei licitații, a fost desemnat în calitate de câștigător un operator economic, fiind încheiat un contract de antrepriză între acesta şi Primărie, iar mai târziu primăria a desemnat un responsabil tehnic al lucrărilor de aprovizionare cu apă potabilă.

Din datele anchetei rezultă că, darea în exploatare a apeductului era tergiversată mai multe luni intenţionat, fiind create un şir de impedimente agentului economic.

Primarul și un complice „ar fi cerut” mită de 410 mii lei

În final, primarul, împreună cu responsabilul tehnic „l-ar fi condiționat” pe antreprenor să le dea drept mită un automobil de model Dacia Duster sau echivalentul în bani în sumă de 410 000 de lei, ca să organizeze semnarea proceselor-verbale de recepţie finală a lucrărilor.

Sub controlul CNA, a fost efectuată transmiterea unei tranşe în sumă de 110 000 de lei către responsabilul tehnic.

Însă, acesta a continuat să pretindă şi cealaltă parte de bani în sumă de 300 000 de lei pentru sine şi pentru primarul comunei.

Astăzi, CNA şi procurorii au descins cu percheziţii la birourile celor doi, de unde au ridicat mai multe sume de bani, după care i-au condus pe ambii pentru audieri la CNA.

Atât primarul, cât şi responsabilul tehnic au fost reţinuţi pentru 72 de ore şi acum riscă închisoare până la 10 ani, amendă penală şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pentru anumită perioadă.

CNA precizează că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.

Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

1 trackback / pingback

  1. Sergiu Manciu, ex-Primar al comunei Măcărești, declarat nevinovat și restabilit în funcție de Judecătoria Ungheni - Știri din regiunea Ungheni

Lasă un răspuns