Breaking NEWS // CSE a decis anularea mai multor restricțiilor, inclusiv ora marțială pentru Chișinău și Bălți

Astăzi, 22 aprilie 2021, membrii Comisiei pentru Situații Excepționale s-au întrunit într-o nouă ședință.

Urmare a discuțiilor în cadrul comisiei, membrii au decis anularea mai multor restricții anunțate în hotărârile anterioare.

În cadrul tradiționalului Briefing de presă după ședința CSE, premierul interimar în demisie, Aureliu Ciocoi, a anunțat câteva dintre restricțiile aplicate în perioada stării de urgență care au fost anulate sau modificate.

Aureliu Ciocoi a menționat că începând cu 26 aprilie curent, se anulează ora marțială pentru municipiile Chișinău și Bălți și cetățenii nu vor mai fi obligați să se afle la domiciliu între orele 23:00 și 5:00 dimineața.

Tot de la începutul săptămânii viitoare va fi reluat procesul educațional în învățământul profesional tehnic și superior pentru realizarea stagiului de practică, a orelor practice și a sesiunilor de evaluare care nu pot fi făcute de la distanță.

CSE a decis permiterea reluării activităților teatral-concertistice începând cu data de 2 mai. De menționat că numărul spectatorilor nu va trebui să depășească 30 la sută din capacitatea locurilor disponibile. În funcție de evoluția situației epidemiologice, decizia respectivă ar putea fi revizuită.

Din aceeași dată, 2 mai,  se va permite desfășurarea acțiunilor culturale în aer liber, organizate de instituțiile teatral-concertistice și de cinema acreditate de MECC, cu respectarea strictă a normelor sanitar epidemiologice.

Dat fiind faptul că se apropie sărbătorile pascale, în scopul evitării infectării cu SARS-Cov-2 a cetățenilor, Comisia a dispus ca în perioada 25 aprilie – 11 mai activitatea cultelor religioase și oficierea serviciilor divine să se desfășoare în afara lăcașelor de cult, cu păstrarea distanței de 1,5 metri și respectarea măsurilor de prevenire a infecției de Covid-19.

Mai multe detalii despre deciziile urmare a ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale din 22 aprilie 2021, urmează a fi prezentate după publicarea pe pagina guvernului a noi Hotărâri a CSE.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns