Blogul Anei // Suntem prizoniere ale propriei vieți …

Din femeile care eram odată ne transformăm ușor-ușor în sclave… în prizoniere… prizoniere ale unei rutine care ne fură… ne fură timpul, ne fură frumusețea, ne fură tinerețea și ne fură și fericirea…. Ne pierdem printre grămezile de haine care trebuiesc spălate, uscate și călcate… ne rătăcim printre planurile pentru săptămâna viitoare, ce gătim, când mergem la doctor, cum rezolvăm cu actele și ce activități facem cu copiii… adunăm praful de pe mobilă și îl punem pe pantofii cu toc, pe care i-am pus ultima oară ,,nici nu mai țin minte când’’… adăugăm riduri cu fiecare viroză a copilului și uităm să le mai acoperim fiind prea ocupate cu pregătirea unui mic dejun sănătos… Preferăm să le colorăm zilele copiilor noștri în loc să ne vopsim părul și cele mai frumoase bijuterii au devenit îmbrățișările și zâmbetele lor. Devenim sclave ale propriei vieți…



Cu timpul realizăm că suntem o ,,adunătură’’ (a se citi mulțime) de specialiști – bucătărese iscusite care, pe lângă bucatele gătite, pregătim și cele mai bune rețete de succes; suntem doctori ,,de familie’’ tratându-i pe cei dragi cu pastile când sunt bolnavi și cu zâmbete când sunt triști; suntem femei de serviciu curățând cu grijă căminul familial de mizerie și de gânduri rele; suntem economiste care știu piața și prețurile atât de bine încât facem cumpărăturile la 5 magazine diferite ca să salvăm cât mai mult pentru un ruj de calitate; suntem planificatori de călătorii și de viață; suntem detectivi în căutarea adevărului; suntem artiste desăvârșite care reușesc să-și picteze sufletul pe copiii pe care îi creștem cu atâta dragoste!

În ,,goana’’ noastră după fericire s-ar putea să ne surpindem uneori prea pline… pline de emoții care ne macină… pline de gânduri care nu ne lasă să vedem dincolo de ele… pline de iluzii deșarte și dezamăgiri… Atunci când mi se întâmplă mie acest lucru și mă simt supraîncărcată emoțional, arunc grijile pe jos și pun aspiratorul… zgomotul lui mă face să îmi aud vocea interioară, să o ascult… îmi curăț sufletul, mă eliberez, mă regăsesc.

Nu pot să aud realitatea dincolo de vuietul lui și astfel mă obligă cumva să ascult furtuna din mine, să îmi ascult conștiința… Am încredere în gândurile mele, știu că vom găsi împreună o rezolvare pentru toate.

Discuțiile romantice cu soții noștri s-au trasnformat și ele ușor-ușor și au căpătat aspectul unei vizite la doctor – scurte și la subiect – schimbând între noi, din când în când, rolul de pacient cu cel de doctor – ba noi ne plângem lor de dureri de cap și oboseală, ba ei ni se plâng nouă de lipsa de atenție și de timp. Cinele romantice se iau la locul de joacă pentru copii, iar cadourile practice și utile au luat locul celor care ne răsfățau odată… Din categoria cadourilor practice și utile (primite de mine de la bărbatul meu) face parte mașina de spălat vasele – o bijuterie care strălucește pe mâinile mele neobosite, mâini care au mai mult timp acum pentru mine, au mai mult timp pentru el – pentru micuțul care îmi umple universul – și pentru tatăl lui care mi-a cucerit inima. Vă recomand, celor care nu aveți una încă, să cereți, în loc de utimul model de telefon – care nu e mai cu nimic diferit de cel anterior, în loc de geanta de brand – care nu este decât o geantă, în loc de ceasul scump – care arată ora la fel ca și celelalte, în loc de ochelarii de soare de la Dior – care nu vă vor ajuta să vedeți lumea altfel decât e, vă recomand să cereți o ,,mașină de spălat vasele’’ – cereți mai mult timp pentru voi și familia voastră!


Am să închei prin a-l cita pe Octavian Paler, care scria în Calomnii mitologice că ,,Bărbații nu pricep decât foarte rar că femeia este o ființă curioasă. Nu-i place să fie sclavă decât dacă își leagă singură lanțurile. Dacă altcineva vrea s-o lege cu de-a sila, se revoltă, suferă sau se ofilește. Nu se poate simți fericită în robie decât dacă a vrut’.

Doamnele mele, înrobiți-vă voit ca să puteți fi fericite mai târziu!

Să ne auzim de bine!

Autoare: Ana STARCIUC / Blogul Anei

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns