ASD efectuează lucrări de reparație pe 3 drumuri, inclusiv G91 în tronsonul Ungheni – Costuleni – Măcărești

Administrația de Stat a Drumurilor atenționează participanții la trafic referitor la desfășurarea lucrărilor de aplicare a tratamentului bituminos pe următoarele segmente ale drumurilor naționale.

Pe sectoarele de drum menționate există riscul prezenței agregatelor nefixate, un proces specific lucrărilor date, care poate cauza deteriorarea mijloacelor de transport prin spargerea parbrizelor.

Potrivit unui comunicat al ASD, sunt vizate 3 sectoare de drumuri naționale:

  • drumul G91 – Ungheni  – Bărboieni – Nemțeni – M1, km 4 – km 32, tronsonul Ungheni – Costuleni – Măcărești din raionul Ungheni.
  • drumul R30 Anenii Noi – Căușeni – Ștefan – Vodă – frontiera cu Ucraina, km 69 – km 78, tronsonul Ștefan – Vodă – Răscăieții Noi din raionul Ștefan Vodă;
  • drumul R32 M3 – Vulcănești – Cahul – Taraclia, km 31 – km 66, tronsonul Moscovei – Balabanu, din raioanele Cahul și Taraclia;

ASD a dispus antreprenorilor, care sunt responsabili de executarea lucrărilor, să instituie restricții de circulație pe tronsoanele în reparație și să semnalizeze șantierele cu indicatoare rutiere temporare corespunzătoare.

Autoritatea avertizează conducătorii auto, care circulă pe drumurile naționale R30, R32 și G91, să respecte limita de viteză de până la 30 km/oră și distanța minimă de 70 de metri între vehicule, conform indicatoarelor de circulație provizorii, până la finalizarea lucrărilor.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Pentru a ne putea urmări și pe alte canale, Vă invităm să vă alăturați pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns