Anunțul Ambasadei României cu privire la regimul de intrare, tranzit și ședere pe teritoriul României

Ambasada României în Republica Moldova informează că s-a modificat cadrul legislativ privind măsura carantinei, aplicabilă cetățenilor străini și apatrizilor care sosesc în România.

Ambasada amintește că, începând cu 1 iunie 2021, au fost anulate restricțiile privind intrarea în România a cetățenilor străini și apatrizilor.

Prin urmare, toți cetățenii Republicii Moldova, posesori de pașapoarte biometrice, pot intra în România, indiferent de scopul călătoriei (spre exemplu, ședere pe termen scurt, tranzit).

Regula generală prevede că pentru cetățenii străini și apatrizii care sosesc în România, indiferent de zona din care vin (verde, galbenă sau roșie), inclusiv din Republica Moldova, se instituie măsura carantinei pentru o perioadă de 14 zile.

Sunt scutite de la măsura carantinei persoanele care fac dovada vaccinării, precum și cele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile.

Totodată, sunt prevăzute excepții de la aceeași măsură pentru o serie de categorii profesionale, detaliate în HCNSU nr. 35 și 36, disponibile mai jos.

Cetățenii români care revin în România din străinătate și au petrecut ultimele 14 zile într-o zonă verde (inclusiv Republica Moldova) nu sunt plasați în carantină (nu trebuie să facă dovada vaccinării sau încadrării în excepțiile prevăzute de legislație).

Hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență sunt disponibile la adresele:

Lista statelor clasificate în zone de risc este disponibilă la adresa:

Lista cu clasificarea țăril… by News Ungheni

Ambasada recomandă tuturor persoanelor să se informeze permanent doar din surse oficiale (https://stirioficiale.ro/informatii) cu privire la intrarea și șederea pe teritoriul României, înainte de începerea călătoriei, tocmai pentru a evita deplasarea până în punctul de trecere al frontierei și refuzarea intrării.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns