Anticipate 2021 // Prezența la vot a cetățenilor din r. Ungheni până la ora 19:00

Conform datelor statistice, cei mai activi alegători sunt în circumscripțiile electorale Ocnița, Dondușeni, Rîșcani, Soroca, Fălești, Ungheni, Șoldănești, Rezina, Orhei, Telenești, Strășeni, Dubăsari, Criuleni și Ialoveni unde au votat peste 40 % din cei așteptați la urne.

În municipiul Chișinău avem o participare de peste 270 mii alegători – sau, la fel, peste 40 %.

În cele 41 secții de votare constituite pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului, au votat peste 30 mii de alegători.

Conform situației până la ora 19:00, în străinătate au fost deschise toate secțiile de votare din Statele Unite și Canada. La momentul de față numărul de votați în străinătate a atins cifra de circa 175 de mii.

Circa 54 la sută dintre alegători sunt femei, iar peste 46 % sunt bărbați. Cei mai activi dintre votanți au vârsta cuprinsă între 56-70 de ani – peste 35%, cei mai pasivi rămân a fi tinerii, de până la 25 de ani  – circa 7% din cei așteptați la votare ce reprezintă această categorie de alegători.

În cea ce privește locuitorii raionului și municipiului Ungheni, la orele 19:00 avem înregistrate următoarele cifre:

  • Prezența la vot – 35 487 alegători;
  • Rata de participare – 39.81%
  • Prezența de vot a femeilor – 19 186 alegătoare sau 54.06%;
  • Prezența de vot a bărbaților – 16 301 de alegători sau 45.94%

35 487 alegători sau 39.81%

Datorită dezagregătii pe vârste, avem înregistrate până la ora 19:00 următoarele date statistice:

  • 18 – 25 ani – 2 767 persoane sau 7.80%
  • 26 – 40 ani – 8 207 persoane sau 10.21%
  • 41 – 55 ani – 9 010 persoane sau 25.39%
  • 56 – 70 ani – 11 879 persoane sau 33.47%
  • 71+ ani – 2 767 persoane sau 7.80%

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns