ANSA a înregistrat un focar de pestă porcină la un mistreți în apropierea s. Sculeni din raionul Ungheni

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) a anunţat astăzi, 3 februarie, despre 5 cazuri noi de rabie și 3 cazuri pozitive de pestă porcină africană, inclusiv un caz pozitiv înregistrat la un mistreț în apropierea satului Sculeni din raionul Ungheni.




Potrivit ANSA, în perioada de referinţă, a fost depistat un nou focar de pesta porcină africană la mistreți descoperit pe teritoriul unei fâșii forestiere din apropierea satului Sculeni, transmite publicația periodică Unghiul.

Probele prelevate au arătat rezultate pozitive la PPA.

În perioada de referință, 16.01 – 03.02 2020, experții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au prelevat probe din mai multe localități și au depistat următoarea situație epizootică:

5 cazuri pozitive de rabie, confirmate în secţia virusologie, I.P.CRDV:

  • la o bovină în raionul Ștefan Vodă;
  • la o pisică în raionul Orhei;
  • la un câine în raionul Rezina;
  • la 2 câini în mun. Bălți.

3 focare de pesta porcină africană:

  • un focar la mistreți în raionul Ungheni, în apropierea s. Sculeni;
  • cazuri noi de pestă porcină africană confirmate la 8 cadavre de mistreți depistați  în regiunea Rezervației naturale „Pădurea Domnească”, ce se află de-a lungul Prutului, în vestul raioanelor Glodeni și Fălești;
  • un focar la porci domestici, într-o gospodărie particulară în raionul Leova, satul Cneazevca.

Anterior, Vitalie Carauş, șeful Secției sănătatea și bunăstarea animalelor din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, declara că zona se va afla în carantină pentru o perioadă de un an.

Pe parcursul anului 2019, pesta porcină la mistreți a fost înregistrată în raioanele Cahul, Cantemir, Briceni, Fălești, Glodeni și în fâșii forestiere aflate în lunca Prutului.

Dacă vă place cea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



Fii primul care comentează

Lasă un răspuns