ANI a cerut OT CS Ungheni demiterea lui Alexandru Ambros din funcția de primar

În rezultatul rămânerii definitive a actului de constatare, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) informează că, la 4 ianuarie 2021, a remis în atenția Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat o adresare în care a cerut declanșarea procedurii de ridicare a mandatului de primar al orașului Ungheni, Informează Autoritatea Națională de Integritate.

Amintim că, în noiembrie 2018, inspectorul de integritate a stabilit printr-un act de constatare că primarul orașului Ungheni a admis încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese.

Vedeți și Decizie irevocabilă în litigiul dintre ANI și primarul municipiului Ungheni: CSJ a respins cererea lui Alexandru Ambros

Aflându-se în exercițiul funcției a semnat trei ordine de plată cu o firmă care aparține soției sale pentru a achiziționa bunuri și servicii, încălcând astfel dispozițiile legale de declarare și soluționare a conflictului de interese prevăzute de legislația ANI.

Primarul a contestat în instanța de judecată actul emis de ANI, având câștig de cauză în instanța de fond și apel.

Ulterior, ANI a depus un recurs la Curtea Supremă de Justiție, în baza Deciziei Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiției, actul ANI a rămas definitiv.

În adresarea sa, ANI a solicitat Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat să fie informată despre măsurile pe care le va întreprinde pe acest caz.

Precizăm că, persoana vizată urmează să fie decăzută din dreptul de a exercita o funcție publică sau de demnitate publică, inclusiv mandatul de primar pentru o perioadă de 3 ani și va fi înscrisă în lista publică a persoanelor cu interdicții.

Totodată, ordinele de plată semnate de către primar vor fi declarate nule.

Decizia nr. 3ra-850/20 din … by News Ungheni

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagramși Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns