A fost lansat oficial Proiectul tranfrontralier SMURD 2

La 19 august, a fost lansat oficial proiectul SMURD – 2 „Îmbunătățirea infrastructurii de operare a Serviciului Mobil de Urgență, Resuscitare și Descarcerare (SMURD) și de pregătire a personalului de intervenție în situații de urgență în zona transfrontalieră dintre Republica Moldova și România”, finanțat de Comisia Europeană, în cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova, 2014-2020.

Evenimentul a avut loc la Iași, România, în incinta Palatului Culturii, la care au participat secretarul de stat pe situații de urgență al Ministerului Afacerilor Interne al României, Raed Arafat, secretarul de stat al Ministerului Sănătății din Republica Moldova, Zinaida Bezverhni, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Alexandru Oprea și șeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgență al MAI (IGSU), Mihail Harabagiu.

„România deține o experiență bogată în gestionarea situațiilor de urgență și îmbunătățirea serviciilor de acordare a asistenței medicale de urgență. În acest context, avem mari speranțe în rezultatele acestui proiect, pentru ca cetățenii Republicii Moldova să beneficieze de servicii medicale de urgență de înaltă calitate, la ei acasă. Îmi exprim recunoștința României pentru deschiderea și suportul de a contribui la salvarea de vieți”, a subliniat secretarul de statal Ministerului Sănătății, Zinaida Bezverhni.

Conform proiectului, în perioada anilor 2021-2023, urmează să fie construită Unitatea de Primiri Urgente (UPU) în cadrul Institutului de Medicină Urgentă și reconstruită UPU din cadrul Spitalului Clinic Bălți.

Construcția UPU va fi realizată conform rigorilor naționale și internaționale, ceea ce va permite acordarea asistenței medicale de urgență în dependență de tipul urgenței:

  • Cod roșu (zona de triaj și zona de resuscitare);
  • Cod galben (zona pentru evaluare și tratament imediat);
  • Cod verde (zona pentru evaluare și tratament a urgențelor minore).

Totodată, în parteneriat cu IGSU al MAI din Republica Moldova, Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne din România și Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, vor fi realizate o serie de măsuri, printre care:

  • reconstrucția și operaționalizarea a două puncte de operare SMURD în municipiul Ungheni și orașul Cantemir;
  • reconstrucția și amenajarea Unităților de Salvatori și pompieri din mun. Ungheni și orașul Cantemir;
  • construcția a patru platforme autorizate de aterizare – decolare pentru elicopterele SMURD în preajma a 4 spitale din țară, la Chișinău, Bălți și Cahul;
  • procurarea și dotarea parcului SMURD cu 10 autospeciale de intervenție ”FRAP” și 4 autospeciale de descarcerare grea, pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea pacienților la spital, precum şi pentru efectuarea lucrărilor de descarcerare şi salvare.

Proiectul SMURD a fost demarat în Republica Moldova, în anul 2014, când a fost semnat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, privind ajutorul reciproc pentru intervenţiile transfrontaliere în caz de urgenţe medicale, care a contribuit la îmbunătățirea serviciilor de urgență publică în zona transfrontalieră, inclusiv crearea unei infrastructuri de frontieră pentru intervențiile transfrontaliere aero-medicale.

Vedeți și:

Ca rezultat al primului proiect, în municipiul Cahul au fost fortificate capacitățile comune de intervenție și colaborare între IMSP Spitalul Raional Cahul și Serviciul paramedical SMURD al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, UPU a SR Cahul a fost dotată cu o autospecială tip C-1 terapie intensivă mobilă (reanimobil).

Până în prezent, începând cu anul 2014, în Republica Moldova s-au efectuat 115 misiuni de evacuare a pacienților aero-medicale, inclusiv 52 cu suportul Î.S. ”Moldaeroservice” și 61 de misiuni aero-medicale secundare în cadrul Programului operaţional de cooperare transfrontalieră Republica Moldova-România.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

3 trackback-uri / pingback-uri

  1. Intervenție aero-medicală a unui elicopter SMURD Iași la Glodeni - Știri din regiunea Ungheni
  2. La Ungheni va fi inaugurata Punctul de operare terestră SMURD - Știri din regiunea Ungheni
  3. A fost inaugurat Punctul de operare terestră SMURD Ungheni - Știri din regiunea Ungheni

Lasă un răspuns