A fost aprobat majorarea venitului lunar minim garantat, utilizat pentru stabilirea dreptului la ajutor în perioada rece a anului

Venitul minim lunar, în baza căruia familiile defavorizate vor putea solicita ajutorul pentru perioada rece a anului, va fi majorat cu 478,4 lei.

În acest sens, Parlamentul a adoptat astăzi, în lectură finală, PROIECTUL de modificare a Legii cu privire la ajutorul social, informează Serviciul de presă al Parlamentului

Legea modificată prevede majorarea multiplicatorului pentru venitul mediu lunar garantat, de la indicele 2,2 la 2,6, care este utilizat pentru stabilirea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului.

Astfel, venitul minim lunar, în baza căruia familiile defavorizate vor putea solicita ajutorul pentru perioada rece a anului, va fi majorat cu 478,4 lei,  de la  2631,2 lei până la 3109,6 lei.

Persoanele eligibile care  doresc să beneficieze, pentru prima dată, de acest ajutor, urmează să depună o cerere-tip la Serviciul asistență socială-comunitară, iar la necesitate să prezinte și alte informații referitoare la venituri.

După procesarea cererilor în sistemul informațional, este emisă decizia cu privire la acordarea ajutorului pentru perioada rece a anului.

De această facilitate vor beneficia aproximativ 300 mii de familii.

În acest scop, urmează a fi alocate, din bugetul de stat, circa 217 mil. lei.

Plata ajutorului pentru perioada rece a anului se va efectua pentru luna precedentă și se va calcula începând cu 1 noiembrie 2021.

Menționăm că Guvernul a modificat cuantumul ajutorului pentru perioada rece a anului, prin majorarea acestuia de la 500 lei până la 700 lei, pentru lunile noiembrie 2021-martie 2022.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Pentru a ne putea urmări și pe alte canale, Vă invităm să vă alăturați pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns