ASD a raportat Băncii Mondiale progresul de execuție al drumului G89 și a coridoarelor rutiere 10, 13.1 și 13.2

Conducerea Administrației de Stat a Drumurilor a avut o ședință online cu reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii, Băncii Mondiale și companiei de consultanță a ASD, Roughton International.

În cadrul conferinței online a fost raportat progresul de execuție a contractelor în derulare privind reabilitarea a 12,5 km ai Coridorului 13.2 și a circa 10 km ai Coridorului 8.3, cu o valoare totală a lucrărilor de peste 185 milioane de lei, alocați în cadrul Proiectului de Îmbunătățire a Drumurilor Locale de Banca Mondială.

Astfel, lucrările de reparație a sectorului ce trece prin satul Pârlita și comuna Alexeevca din raionul Ungheni și Milești din raionul Nisporeni, parte a Coridorului 13,2 arată un progres de îndeplinire de 98,7%, iar lucrările de îmbunătățire a Coridorului 8.3 ce traversează localitățile Hârbovăț, Sverida și Onișcani din raionul Călărași prezintă un progres de execuție de peste 65%.

Vezi și: 

Totodată, reprezentanților Băncii Mondiale le-a fost comunicat statutul mobilizării antreprenorilor pentru demararea lucrărilor de îmbunătățire a 36,5 km, parte a Coridorului 10, ce traversează localitățile Chiștelnița, Scorțeni din raionul Telenești și Meșeni, Ignăței, Peciște, Pripiceni-Răzești, Pripiceni-Curchi și Trifești din raionul Rezina, a peste 34 km ai Coridorului 16 ce traversează localitățile Pojăreni, Costești, Zîmbreni, Horești și Țipala din raionul Ialoveni și a circa 11 km ai Coridorului 13.1 ce trece prin satul Pârlita și comuna Alexeevca din  raionul Ungheni și Milești din raionul Nisporeni.

Contractele privind reparația sectoarelor de drum, parte a Coridoarelor 10 și 13.1 au fost semnate în luna septembrie a anului 2020, având o valoare totală de peste 448 milioane de lei.

Contractul ce prevede îmbunătățirea Coridorului 16 a fost semnat în noiembrie 2020 și are un cost al lucrărilor de 80 milioane de dolari, bani oferiți de Banca Mondială cu cofinanțare din mijloacele Fondului Rutier în valoare de 6,3 milioane de dolari.

Directorul General Interimar al ASD a exprimat gratitudine pentru susținerea acordată dezvoltarii infrastructurii rutiere a Republicii Moldova.

„Modernizarea coridoarelor, posibilă cu suportul financiar al Băncii Mondiale, este un pas important în dezvoltarea comunitară, sporește accesul locuitorilor la școli, grădinițe, spitale, centre comerciale și alte instituții de menire socială”, a comunicat Veaceslav Potop.

Administra’ia de Stat a Drumurilor reamintește că, la sfârșitul anului 2020 au fost  date în exploatare 2 tronsoane cu o lungime totală de 27,6 km, ce fac legătura dintre satele Micleşti, Işnovăţ, Hârtopul Mare din raionul Criuleni și Peresecina din Raionul Orhei, parte a Coridorului 11 și 2 sectoare cu o lungime totală de peste 17 km, ce traversează localitățile Milești, Bălănești, Pădureni și comuna Seliște din raionul Nisporeni, parte a Coridorului 13.

Reabilitarea acestora a fost efectuată din mijloacele acordate de Banca Mondială cu o valoare totală de peste 307 milioane de lei, în cadrul Proiectului de Îmbunătățire a Drumurilor Locale.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe Telegram,  YouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

%d blogeri au apreciat: